IasiMoldova

Un tânăr a furat o mașină ca să se răzbune că nu a fost angajat. A parcat autoturismul la Palas și apoi a plecat liniștit acasă

Un tânăr a furat o mașină, nemulțumit că nu a fost angajat. Nu a făcut propriu-zis nimic cu ea, parcând-o pur și simplu câțiva kilometri mai încolo. După câteva zile, chiar el s-a autodenunțat.

La începutul lunii iulie a anului trecut, Ștefan Carp s-a prezentat la punctul de lucru de pe șoseaua Ștefan cel Mare al unei firme de construcții. Tânărul de 32 de ani intenționa să se angajeze ca muncitor necalificat. Pe parcursul a trei zile, i-au fost prezentate activitățile concrete desfășurate acolo. Până la urmă însă, contracul nu a mai fost semnat, întrucât Carp nu prezentase documentele necesare. Ca urmare, directorul tehnic al firmei, Radu B., l-a plătit pentru cele trei zile lucrate și i-a urat drum bun.

Suma primită nu l-a mulțumit pe Carp. Pentru a se răzbuna, el a revenit la șantier după câteva zile, în noaptea de 7/8 iulie, în jurul orei 2.45. Poarta era defectă, așa că a intrat cu ușurință în curte. Containerul metalic al amenajării de șantier nu avea ușa încuiată, așa că tânărul a intrat și a luat cheile autoturismului Volkswagen Caddy Life parcat în incintă. A plecat cu el, nu înainte de a închide frumos poarta în urma lui. Totul durase doar două minute. A coborât apoi Copoul, pe Sărărie, ajungând în centrul orașului. La ora 3.22, a parcat mașina în subsolul complexului Palas și a plecat acasă.

Furtul a fost constatat după trei ore, când pe șantier a ajuns primul muncitor. Acesta și-a sunat șeful, care a anunțat poliția. Oamenii legii nu au apucat să facă cine știe ce cercetări. Pe 12 iulie, la sediul Poliției Municipiului s-a prezentat Carp, care a declarat că el era cel care furase mașina. Volkswagen-ul a fost găsit neclintit în parcarea Palas, cu cheile la loc vizibil, în dreapta planșei de bord. Hoțul și-a justificat fapta prin aceea că se simțise nedreptățit și umilit de către Radu B.

Închisoare cu suspendare

Desfășurat în fața magistraților Judecătoriei ieșene, procesul a fost scurt. La primul termen de judecată s-au derulat dezbaterile, iar la al doilea s-a pronunțat sentința. Judecătorii au ținut cont de vârsta inculpatului, de atitudinea cooperantă a acestuia și de faptul că, în cele din urmă, nu se produsese nicio pagubă concretă. Magistrații s-au declarat convinși că, date fiind circumstanțele faptei, Carp nu va comite alte infracțiuni în viitor. Tânărul a fost condamnat la un an de închisoare, dar cu suspendarea executării pe durata unui termen de supraveghere de doi ani. El a fost obligat și la plata a 1.000 de lei către Radu B. ca daune materiale, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a automobilului. Sentința nu este definitivă, ea putând fi contestată…https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/un-tanar-a-furat-o-masina-ca-sa-se-razbune-ca-nu-a-fost-angajat-a-parcat-autoturismul-la-palas-si-apoi-a-plecat-linistit-acasa–1875731.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button