DeschidereSPORT

Un puști de 15 ani din Bârlad a devenit campion al Italiei cu Juventus

TROFEU… Bârlădeanul Gabriel Broștic apără poarta juniorilor Under 16 de la Juventus Torino, cu care a devenit campion al Italiei.

DE VIITOR… Bârlădeanul Gabriel Broștic (15 ani) a devenit campion al Italiei la categoria Under 16 cu Juventus Torino. Titular aproape meci de meci în poarta torinezilor, tânărul portar este născut în anul 2010 și va împlini 16 ani pe 5 iulie.

Gabriel Broștic s-a născut în Italia, în orașul Reggio Calabria, acolo unde a făcut și primii pași în fotbal. Evoluțiile bune l-au propulsat în una dintre cele mai puternice academii de fotbal din lume, cea a clubului Juventus Torino. Chiar dacă s-a format în Italia, Gabriel nu și-a uitat originile. În fiecare vacanță de vară petrecută la Bârlad, portarul lui Juventus a continuat să se pregătească alături de copiii și antrenorii de la Juniorul Bârlad și Atletic Club Bârlad. El este internațional de juniori al României, având selecții la naționalele U15 și U16. „Plecat de acasă cu ambiție și determinare, Gabriel a ajuns să apere poarta unuia dintre cele mai prestigioase cluburi din lume – Juventus Torino, cîștigarea Campionatului Național U16 din Italia în sezonul 2025/2026. Valoarea și seriozitatea lui au fost recunoscute și la nivel internațional, fiind convocat la naționalele României U15 și U16, un pas important în cariera sa promițătoare. Un rol esențial în această ascensiune, prin prisma relației de prietenie cu tatăl George Broștic, fiind foști colegi de echipă la Vitis Șuletea, l-a avut și domnul antrenor Ovidiu Mangu, cel care a contribuit la înscrierea lui Gabriel în etapele de convocare ale echipei naționale de fotbal a României în vederea formării lotului național U15. Felicitări, Gabriel! Bârladul este mândru de tine, iar acesta este doar începutul unui drum plin de realizări!”, au anunțat reprezentanții clubului Juniorul Bârlad.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button