Un polițist din Negrești, înger păzitor pentru un bărbat prins într-o capcană din care nu se putea elibera
SPIRIT CIVIC… Un polițist din orașul Negrești, aflat în timpul liber, s-a dovedit înger păzitor pentru un bărbat prins într-o capcană incredibilă. Bărbatul s-a dezechilibrat și a căzut într-un spațiu îngust aflat între un gard și un șanț. Din păcate, spațiul era atât de îngust încât victima, fără ajutorul cuiva, nu avea nicio șansă să se elibereze de unul singur. În plus, zona în care a avut loc nefericitul eveniment era un situată la periferia orașului Negrești, slab circulată. Norocul lui a fost polițistul Dragoș Sîrghe care trecea prin zonă. „Bărbatul nu se putea elibera singur, motiv pentru care am intervenit imediat. Am reușit să îl scot în siguranță și să m-am asigurat că este în afara oricărui pericol. L-am întrebat dacă dorește sprijinul unui echipaj medical, dar a refuzat lucrul acesta. Nu consider că am făcut ceva ieșit din comun. Cred că orice om ar trebui să intervină atunci când vede o persoană aflată în nevoie. Totuși, această întâmplare demonstrează că un polițist rămâne dedicat comunității și dincolo de orele de program, iar dorința de a proteja și de a ajuta oamenii nu dispare odată cu uniforma”, a declarat polițistul negreștean.
Acum plătești sa apari pe Vremea Nouă? 😂😂
…dar mai intai i-a facut o poză.
In ziua de azi trebuie sa fii acoperit. Nu stii niciodata cu cine ai de-a face. Daca barbatul spunea spunea dupa aceea ca politistul l-a impins acolo?
Te felicit stimate politit!Sipitul tău de a actiona pentru salvarea unei vieți trebuie recompensat!Esti un exemplu pentru comunitatea noastră!
Bravo! Ar trebui promovate mai des lucruri bune despre politisti!
Bravo! Ar trebui promovate mai des si lucruri bune despre politisti nu doar negative
Respect polițistului!
Sa speram ca se va sesiza seful politiei negresti domnul stavar pentru a te recompensa!
Luciane eu n-aș vorbi în locul tau ia și mănâncă ceva omule ca zici că ești exemplu biologic de așa nu..