Extern

Un pescar a supraviețuit opt zile în Oceanul Pacific după ce i s-a stricat motorul bărcii. „Noaptea nu puteam face nimic. Înghețam de frig”

Un pescar din Insulele Cook a plutit în derivă pe Oceanul Pacific timp de opt zile, după ce ambarcațiunea sa a rămas fără motor. Bărbatul a fost salvat în cele din urmă în urma unei operațiuni coordonate de autoritățile din Noua Zeelandă, iar ulterior a povestit prin ce a trecut.

Totul a început pe 11 iunie, când Junior Apiuta Apiuta, originar din insula Pukapuka, din Insulele Cook, a plecat la pescuit după un meci de volei, scrie The Guardian.

Insula se află la jumătatea distanței dintre Noua Zeelandă și Hawaii. Vântul sufla puternic, iar Apiuta a urmărit un stol de păsări care zburau deasupra apei, semn că în zonă se aflau pești. La scurt timp însă, motorul a început să dea rateuri.

„Scotea un sunet ca și cum tușea”, își amintește el.

Motorul pornea și se oprea intermitent, iar până atunci reușise să prindă doar câțiva pești. Odată cu lăsarea întunericului, motorul s-a oprit complet. Apiuta nu avea uneltele necesare pentru a-l repara, iar vântul devenea tot mai puternic.

„M-am gândit: «Să sar în apă și să înot până la insulă?» Dar nu cred că aș fi reușit”, a povestit el. Așa că a rămas în barcă. În prima noapte petrecută singur, pescarul era preocupat doar de ce avea de făcut pentru a supraviețui.

Cum a supraviețuit timp de opt zile

Prima noapte nu a fost la fel de grea ca zilele care au urmat”, spune el. Zilele următoare, Apiuta s-a confruntat cu o mare agitată, frig pătrunzător și ploi neîncetate. În timp ce valurile se izbeau de barcă, stătea cât mai jos pentru a nu fi măturat de ape.

„Valurile erau uriașe”, își amintește el.

În timpul furtunii, tot ce putea face era să mențină barca în echilibru și să scoată apa care pătrundea în ambarcațiune…https://adevarul.ro/stiri-externe/in-lume/un-pescar-a-supravietuit-opt-zile-in-oceanul-2541193.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button