Un microbuz de călători care transporta 18 persoane a luat foc în mers, vineri, în localitatea Poienari, potrivit Agerpres. Toți pasagerii sunt teferi. Microbuzul a ars în proporţie de 80%.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ, șoferul a oprit microbuzul pentru ca pasagerii să se autoevacueze după care a sunat la 112.
„Apelul a fost făcut de conducătorul auto care a sesizat prezenţa fumului în interiorul microbuzului. Imediat a oprit autovehiculul pentru ca cei 18 pasageri să se autoevacueze. La locul solicitării s-au deplasat trei echipaje de pompieri cu două autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD de la Punctul de lucru Poienari şi Detaşamentul de pompieri Roman. La sosirea pompierilor toate persoanele ce s-au aflat în microbuz erau evacuate, niciuna dintre acestea neavând nevoie de îngrijiri medicale„, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa…https://adevarul.ro/stiri-locale/piatra-neamt/un-microbuz-cu-18-pasageri-a-luat-foc-in-mers-la-2334841.html