Convins fiind că soția lui îl înșală, un italian gelos s-a decis să o spioneze și nu s-a putut gândi la nimic altceva mai bun decât să se ascundă în dulapul din dormitor și să stea la pândă. Numai că lucrurile s-au încheiat într-un mod pe care nu l-a putut intui. Toată povestea s-a întâmplat la începutul acestui an, pe data de 7 ianuarie. Bărbatul din Villafranca di Verona i-a spus soției că pleacă la serviciu și că va lipsi mai mult timp de casă, sperând că îi întinde astfel o capcană. În realitate, nu a plecat deloc și la ora la care știa că femeia se întoarce de la serviciu și-a luat telefonul mobil și s-a închis în dulapul din dormitor, potrivit Corriere della Sera. Când femeia a revenit acasă, bărbatul a auzit mai multe zgomote, dar n-a reușit să își dea seama de la ce anume provin. După un timp, femeia a intrat în dormitor, iar soțul a deschis brusc ușile dulapului și a început să fotografieze, dar abia după ce a surprins mai multe cadre și-a dat seama că soția lui era singură. După acest incident, După acest incident, care se pare că a fost picătura care a umplut paharul pentru femeie, cei doi soți au divorțat. Ea nu s-a mulțumit doar cu asta și a înaintat o plângere împotriva fostului partener, pe care l-a acuzat, printre altele, de hărțuire și amenințări.
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.