spot_img
spot_img
2.9 C
Vaslui
27-nov.-2024
spot_img
spot_img

Un hușean de 20 de ani a jefuit o cerșetoare, furându-i poșeta cu doar 20 de lei în ea!

- Advertisement -
JEFUITĂ… Femeia și-a primit înapoi poșeta cu tot cu bani, iar hoțul este cercetat pentru furt calificat, în stare de libertate.

GRAV… În cazul femeii jefuite în centrul municipiului Huși, căruia un individ necunoscut i-a furat poșeta, ies la iveală detalii neașteptate. Victima are domiciliul în județul Iași, are 57 de ani, și este cunoscută în oraș pentru faptul că vine des aici, pentru a cerși în zona lăcașelor de cult. În noaptea de 1 spre 2 iunie, femeia se afla în zona “Romarta”, în proximitatea unei săli de jocuri de noroc. Poșeta o lăsase pe o bordură și de acolo i-a fost luată de hoț. În ea nu se aflau decât 20 de lei. Femeia și-a primit înapoi poșeta cu tot cu bani, iar hoțul este cercetat pentru furt calificat, în stare de libertate. Cazul vine la scurt timp după ce, în noaptea de 22 spre 23 mai, o altă femeie a fost atacată la miezul nopții pe o stradă din zona industrială a Hușului, de către un individ care se afla acolo, pentru a fura din autoturisme.

Totul s-a petrecut puțin după ora 00:00, în centrul municipiului Huși. Femeia, care din motive doar de ea știute, își lăsase poșeta pe o bordură, puțin mai încolo de locul în care stătea ea, a început să țipe, când a observat că un individ îi ia geanta și fuge. Jandarmii care se aflau în zonă au reacționat prompt și au reușit să îl prindă destul de repede pe bărbat. Acesta avea poșeta asupra sa, iar în ea se aflau numai 20 de lei. Ieri, jandarmii au transmis următoarele precizări față de intervenția avută în cursul nopții: “„În data de 02.06 a.c. în jurul orelor 00.45, în zona Romarta din municipiul Huși, unei femei i-a fost sustrasă poșeta de către o persoană care imediat a luat-o la fugă. În urma strigătelor de ajutor ale femeii, o patrulă de jandarmi s-a sesizat în legătură cu cele întâmplate. Ajunși imediat la fața locului, jandarmii au observat în apropiere un bărbat care alerga și au pornit în urmărirea sa. La scurt timp, acesta a fost prins și asupra lui a fost găsită poșeta cu pricina, care a fost returnată posesoarei de drept. Bărbatul a fost condus la sediul Poliției Huși unde au fost întocmite actele de constatare, ce au fost predate polițiștilor pentru continuarea cercetărilor”, au precizat reprezentații Jandarmeriei Vaslui.

Două cazuri cu femei atacate în cursul nopții, unul după altul

Polițiștii din cadrul Poliției Huși au deschis un dosar penal pe numele individului. Este vorba despre un tânăr de 20 de ani, cu domiciliu în municipiul Huși. “Infracțiunea de care este acuzat este aceea de furt calificat și cercetarea se face cu individul în stare de libertate”, au spus reprezentații IPJ Vaslui. Femeia care a fost jefuită a fost și ea identificată, are domiciliul în județul Iași. Este cunoscută pentru faptul că vine în oraș la cerșit, fiind văzută adesea în preajma lăcașelor de cult, îndeosebi în zona Episcopiei. Cel mai probabil, aceasta se afla pe stradă la ora aceea (puțin după miezul nopții, n.r.) tot la cerșit, în proximitatea unei săli de jocuri de noroc. Și-a lăsat poșeta pe bordură, puțin mai încolo de locul unde se afla ea, însă a observat când un individ s-a repezit, a luat geanta și a luat-o la fugă. A început să țipe și intervenția jandarmilor care patrulau în zonă a fost promptă. În fața anchetatorilor, individul a încercat să se “scuze”, spunând că, de fapt, nu a vrut să îi fure poșeta femeii, ci ar fi crezut că e un bun pierdut de cineva și de aceea l-a luat. Explicația însă nu este credibilă, din moment ce, după ce a luat poșeta de jos, a luat-o la fugă, semn că știa ce face. De remarcat este faptul că acest caz se petrece la scurt timp după cel întâmplat în noaptea de 22 spre 23 mai când, o tânără care se întorcea de la serviciu a fost atacată la miezul nopții și violată în plină stradă, de un individ de 23 de ani, care se afla la furat din autoturisme. De aceea, succesiunea aceasta de evenimente care poate genera neliniște în rândul populației din municipiul Huși, ar trebui să constituie un semnal de alarmă pentru ca forțele de ordine, în parteneriat cu autoritățile locale, să ia toate măsurile necesare pentru prevenirea și descurajarea unor asemenea fapte. “Trebuie ca Poliția locală, polițiștii și jandarmii să fie mereu pe străzi. Camerele de supraveghere ale orașului mai merg, mai funcționează? Se mai uită cineva pe ele, să vadă ce mai fac unii noaptea, prin oraș? Ar trebui verificate, că iată ce mai fac unii. Hușul este un oraș liniștit și așa vrem să rămână”, au comentat, cu indignare, hușenii față de știrea că unei femei, fie ea și cerșetoare, i-a fost furată poșeta cu 20 de lei, în centrul târgului.

- Advertisement -
spot_imgspot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

  1. Si femeia nu a primit o amenda pentru cersetorie? A… nu legea nu e pentru toti. Slugile decid cine are dreptate :))

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.