Extern

Un grup de hoți costumați în Robin Hood a jefuit un magazin din Canada și a donat alimentele furate în semn de protest

Un grup de hoți costumați în Robin Hood au jefuit un magazin alimentar din Montreal și au donat bunurile furate, într-un protest față de creșterea prețurilor la alimente. Noua lor formă de protest a avut loc la doar câteva săptămâni după ce aceștia au vizat un supermarket, deghizați în Moș Crăciun și spiridușii săi, relatează CNN.

O organizație de activiști care se autointitulează „Robins des Ruelles” („Robinii aleilor”) a declarat că aproximativ 60 de persoane, unele purtând pălării cu pene în stil Robin Hood, au intrat într-un magazin de produse naturiste Rachelle Béry, au luat alimente fără să plătească și le-au redistribuit către „numeroase frigidere comunitare din oraș”, într-un demers pe care l-au descris drept un „act politic” împotriva inflației alimentare.

Furtul urmează unui incident similar din decembrie, când membri ai aceluiași grup au năvălit într-un magazin alimentar din Montreal, costumați în Moș Crăciun și spiridușii săi, furând produse și lăsând o parte dintre ele ambalate ca daruri sub un brad de Crăciun din apropiere.

Costul de trai este un subiect major în Canada, țară în care inflația alimentară a crescut cu 4,7% între noiembrie 2024 și 2025 – de peste două ori mai mult decât rata inflației generale, potrivit CBC News.

Cum s-a desfășurat jaful „caritabil”

„În fiecare zi muncim fără încetare, doar ca să ne putem permite să cumpărăm mâncare din aceste supermarketuri conduse de logica profitului”, se arată într-un comunicat al Robins des Ruelles, care îl citează pe unul dintre membrii grupului, Francis. „Când nici două locuri de muncă nu sunt suficiente ca să mănânci, să ai un acoperiș deasupra capului și să-ți îngrijești familia, orice mijloc devine legitim”, a adăugat acesta.

Un videoclip editat, publicat pe Instagram de „Les Soulèvements du Fleuve”, o organizație separată de activiști, arată raidul asupra magazinului Rachelle Béry, intercalat cu genericele filmului din 1938 „Aventurile lui Robin Hood”…https://hotnews.ro/un-grup-de-hoti-costumati-in-robin-hood-a-jefuit-un-magazin-din-canada-si-a-donat-alimentele-furate-in-semn-de-protest-2165354

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button