Un gălăţean este în stare gravă după ce a fost bătut cu vâsla pe malul bălţii Cătuşa

Au ajuns astfel la proprietarul bărcii, un anume Ştefan T., de 51 de ani, de pe strada Garofiţei. Omul le-a spus jandarmilor că împrumutase barca fiului unui bun prieten, care i-o ceruse ca să se plimbe cu amicii pe Cătuşa. „Întrucât jandarmii aveau în atenţie ca persoane căutate pentru agresiune o fată şi doi bărbaţi l-au rugat pe Ştefan să-l contacteze telefonic pe tatăl unui dintre suspecţi. Acesta le-a declarat jandarmilor că fiul său se află într-un bar din cartierul Micro 17 împreună cu doi prieteni”, a precizat plt. Cătălin Bădin, purtător de cuvânt al Jandarmeriei Galaţi.
În barul indicat, oamenii legii i-au identificat pe cei căutaţi: M. Ştefan de 23 ani, C. Gheorghe de 31 ani, ambii din Galaţi, şi A.G. de 17 ani, din comuna Oancea. Cei trei sunt cercetaţi acum penal pentru vătămarea tânărului pescar, anchetatorii urmând să stabilească circumstanţele conflictului şi gradul de participare a fiecăruia.
Sursa: http://www.viata-libera.ro/eveniment/42850-galati-viata-libera-bataie-balta-catusa-vasla-dosar-penal