PEDEPSIT… După ce ajung polițiști, unii angajați ai Ministerului Afacerilor Interne își revarsă toate frustrările pe primele persoane care le ies în cale. Despre Lucian A., polițist în cadrul IPJ Vaslui, nu putem afirma acest lucru, însă comportamentul său din ultimele zile ar trebui să ridice multe semne de întrebare la nivelul conducerii instituției. Cel mai recent incident în care a fost implicat a avut loc sâmbătă seara, când acesta a oprit un autoturism pe raza comunei Solești. Controlul de rutină s-a transformat într-o adevărată dispută verbală, stinsă abia după ce polițistul s-a prefăcut că pune mâna pe pistolul din dotare. Cătălin V., șoferul tras pe dreapta, se întorcea de la Iași, împreună cu fiul său, iar pe o distanță de nici 10 kilometri a fost de două ori oprit și de trei ori amendat de echipajul din care făcea parte și Lucian A. . Colac peste pupăză, ca și cum aceste sancțiuni nu ar fi fost suficiente, bărbatul a fost lăsat și fără permis de conducere. Contactat telefonic, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui a refuzat să comenteze incidentul, precizând doar că în acest caz instanța va face dreptate!
Luni dimineață, pentru că Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui este închis sâmbătă și duminică, Cătălin a mers în audiență la conducerea instituției pentru a reclama abuzul la care a fost supus, și tot luni a sunat la redacția Vremea Nouă, pentru ca nimeni să nu mai treacă prin ce a trecut el. “Sâmbătă seara mă întorceam de la Iași cu fiul meu, care avusese meci de fotbal acolo. La un moment dat, pe raza comunei Solești, mă trezesc cu mașina de poliție în spatele meu, cu girofarurile pornite. Mă oprește, polițistul vine la mașină la mine și îmi spune că e un control de rutină și să-i dau toate actele. M-a verificat la permis, la asigurare, la rovinietă, apoi mi-a spus să cobor, să mergem la portbagaj. A verificat și acolo, vesta reflectorizantă, cele două triunghiuri, extinctorul. La extinctor s-a uitat să vadă termenul de valabilitate. Acel extinctor pe care îl aveam în mașină avea ștanțat în partea de jos, luna și anul în care a fost fabricat, ianuarie 2021. Pe etichetă scrie “a se verifica la data de 01.2026”. Polițistul nu a mai stat la discuție și a tras concluzia că e expirat. L-am rugat frumos să îmi permită să merg în față, la scaunul șoferului, pentru a aduce lanterna pe care o aveam în portieră, pentru că era noapte și nu se vedea mai nimic. Mi-a zis să urc de urgență în mașină, că nu mai avem ce discuta pe marginea valabilității extinctorului, pentru că el a stabilit că e expirat. M-am supus ordinului său, am urcat în mașină, unde am așteptat aproximativ o jumătate de oră. După 30 de minute, polițistul mi-a adus procesul verbal, spunându-mi că voi fi amendat cu 660 de lei pentru că am extinctorul expirat. L-am întrebat destul de cuviincios dacă nu consideră că, aflându-mă la prima mea abatere de acest fel, ar fi mai potrivit să-mi dea doar un avertisment? L-am mai întrebat dacă știe cât are valabilitate un extinctor și mi-a răspuns că trei ani. Am făcut calculul împreună, iar domnul polițist a ajuns din nou la concluzia că acel extinctor e expirat, că a expirat anul acesta. Am vrut să scriu la mențiuni că extinctorul meu e valabil, că expiră în 2026 și că am fost amendat cu 660 de lei pe degeaba, însă mi-a spus că nu este suficient spațiu pentru toate mețiunile mele”, ne-a declarat șoferul.
Oprit și la intrare în Văleni
După ce a primit amenda, Cătălin a pornit mașina, vrând să-și continue drumul spre Vaslui. N-am mers nici 10 kilometri și a fost oprit de același echipaj de poliție. “Am crezut că odată cu amenda primită din cauza extinctorului, s-au rezolvat și problemele din acea seară, cu Poliția Română. Mi-am pus centura, am pornit motorul, însă în același timp și echipajul de poliție pornește la drum și se pune cu mașina în fața mea. Merge acel polițist cu 30-40 de kilometri la oră, în fața mea, mai mult în bătaie de joc. La un moment dat, la intrare în comuna Văleni, polițistul sesizează că urmează o porțiune de drum cu linie continuă, și ce face? Pune frână bruscă în fața mea! Eu, ca să nu intru în el, mă bag în depășire, atenție, pe linie întreruptă, apoi mă mai lasă să merg puțin și mă oprește, din nou, cu girofarurile, pe porțiunea de drum cu linie continuă. Coboară din nou din mașină, vine din nou la mine, și pe un ton foarte agresiv îmi cere din nou actele! Mă conformez, el se duce la mașina lui, unde îmi scrie un nou proces verbal pentru că am făcut depășire neregulamentară. Nu mi-a venit să cred! Mi-a luat pe două luni permisul de conducere, apoi mi-a mai dat opt puncte de amendă pe motiv că am aruncat ceva pe geam. L-am rugat să îmi spună ce am aruncat, când am aruncat, dar nu mi-a răspuns. În total, în seara respectivă, am primit trei amenzi, pentru extinctor, pentru depășire pe linie continuă și pentru că am aruncat gunoi pe geam, în total peste 2.500 lei. În plus, am rămas și fără permisul de conducere”.
O experiență traumatizantă
Cătălin a contestat procesele verbale, iar marți a reintrat în posesia permisului de conducere. Conducerea IPJ Vaslui i-a promis că va discuta acest caz în următoarea ședință operativă, ca astfel de abuzuri să nu se mai repete. “Luni dimineață am fost la IPJ Vaslui. Am discutat cu un domn din conducere, căruia i-am povestit tot ce s-a întâmplat. Mi-a promis că va discuta cu colegii lui într-o ședință ulterioră. Sunt mulțumit și cu atât pentru că atât eu cât și copilul meu suntem traumatizați după experiența cu acei polițiști. Eu caut să mă duc să aduc o lanternă din mașină, ca să demonstrez polițistului că extinctorul nu e expirat, iar el, pur și simplu, pune mâna la spate, la pistol, țipând la mine să urc cât mai repede în mașină. Păi, mă pui să cobor să-ți arăt trusa și extinctorul, apoi mă forțezi să urc înapoi la volan? Am milioane de kilometri conduși în toată Europa, nu am o amendă primită, iar la Vaslui, județul meu natal, pățesc ce pățesc. Nu înțeleg această atitudine a unor polițiști. Să presupunem, prin absurd, că acel extinctor era expirat. Nu poți să amendezi pe cineva cu 660 de lei pentru un extinctor care costă 100 de lei. Eu cred că rolul polițiștilor este să mai facă și prevenție, nu doar constatare. Dacă prinzi pe cineva cu un extinctor expirat de o lună, două, eu cred că acel șofer e pasibil de un avertisment, mai ales dacă e la prima abatere. La a doua abatere sunt de acord să-i dai amendă maximă. La fel și în cazul în care prinzi un șofer fără extinctor, sau cu unul expirat de 10 ani. Sunt de acord cu astfel de amenzi. Dar dacă găsești un extinctor abia expirat, eu cred că ar trebui să dai dovadă de mai multă înțelegere, ca polițist, pentru că șoferii au și alte griji și alte probleme în afara acelui termen de valabilitate. Acesta este și scopul pentru care am decis să sun la ziarul dumneavoastră, să-mi povestesc necazul prin care am trecut. Poate mai citesc și alți polițiști articolul și se comportă altfel, pentru că, așa cum am mai spus, ei ar trebui să facă prevenție, înainte de toate!”
Amendat degeaba?
Cătălin a trimis la redacție și poze cu extinctorul pe care l-a verificat echipajul de poliție sâmbătă seara. Din câte se poate observa, extinctorul respectiv este unul profesionist, cu pulbere, și nu de cel tip spray, cum obișnuiesc să cumpere aproape toți șoferii, doar pentru a scăpa de ochii polițiștilor. Potrivit specialiștilor consultați de Vremea Nouă, extinctorul pe care Cătălin îl avea în mașină are un termen de valabilitate de 5 ani, putând fi folosit până în anul 2026. Și atunci se naște întrebarea, cât de corectă a fost amenda dată conducătorului auto din cauza extinctorului?
Moliţia de cacao , poate schimbă ceva mobilier …
Moliţia de cacao , pardon drojdieri .
Comandantul poliției, sa l de-a afara. Nu mai lăsați polițiștii să facă abuzuri, este in defavoarea poliției romane. Cine face abuz, afara , că poliția nu este organ de represiune.
Vezi la TV că se tot plâng că sunt polițiști puțini și de aia nu fac față la probleme !!! cum draku puțini că văd secțiile de politie ticsite cu tot felul de polițiști tineri și tinere, care mai de care….și o groază de mașini au în dotare…. nici nu mai au loc unde să le parcheze …ceva mai demult erau câțiva și făceau treaba mult mai bine și nici măcar nu aveau atâta dotare….
Abuz !Aștept un articol cu decizia instanței! Bravul polițist care hărțuieste un conducător auto că de ,el este Dumnezeul șoselelor, va trebui sa vina la proces cu înregistrarea convorbirii! In mod sigur el are o altă variantă dar va trebui sa o probeze.
Hai sa vedem !!!!🤔🧐
Bai BULANGIILOR, dati-va jos foliile de pe fata de la masini, nu mai beti si va urcati la volan, nu mai beti in timpul serviciului, nu va mai drogati, dati exemplu in trafic, purtati centura de siguranta, nu mai vorbiti la telefon in timp ce conduceti, SI-ABIA APOI, APLICATI LEGEA !! ABIA DUPA CE VA INVATATI VOI SA O RESPECTATI I!!!!!!……. O SA MANCATI CAINI PE LUMEA CEALALTA JEGURILOR PENTRU TOATE ABUZURILE ! TOTI TARANIIIIIIIII…..S-AU FACUT POLITISTI !!!! MUIEEEE !!!!
Contestație la proces verbal și plângere penală pentru abuz în serviciu( pv cu stingătorul). In OUG la obligațiile cond. Auto se precizează obligația de a deține în auto 2 triunghiuri ref. Trusa sanitara și stingător toate–OMOLOGATE. De unde interpretarea cu expiratul? Triunghiurilor nu erau expirate???constatate făcuta seara cu un pericol ridicat 🤣😭😭 S-a certat cu gleznuta pensat și acesta s-ar răzbunat cu permisul. Zmei de 2 lei pe șosele care se găsește la toți op care mama lor i-a făcut circulisti. La un scandal nu sunteți zmei??
NUMAI JEGOSI ANGAJATI IN MAI….TOTI FAC ABUZ. AU PE EI O UNIFORMA SI SE CRED ZEI. BAI KKTULE DE PLUTONIER , CE PWULA MEA FACI CU UN STINGATOR AUTO DE 1 KG IN DOTARE , CAND NICI MASINA POMPIERILOR NU REUSESTE SA STINGA UN INCENDIU LA UN AUTORURISM ???? VA BATETI JOC DE NOI BULANGIILOR ! SA DEA DOMNU’ SA IA FOC CASA IN CARE AI CRESCUT, SI O STINGA MA-TA CU UN STINGATOR DE ALA DE 1KG ( OBLIGATORIU IN DOTARE LA AUTO ) . MUIEW M A I !!! SI CORUPTII ( 80 % ) DIN SISTEM !!!
Care e pericolul social chear daca ar fi fost expirat stingătorul?Să-i ardă mașină. Așa zisii polițiști care verifică trusa sanitara și stingătorul de fapt caută în mod intenționat să de o amenda. Triunghiurilor într-adevăr au un rost. Nu cunosc că un POLITIST (când erau) sa caute așa ceva. Trusa sanitara nu a verificat-o poate găsea ceva de pensat
Acestă instituție profund coruptă trebuie desființată ……. cum se poate să fiii și polițist și infractor domnul DUMITRAȘCU și SANDU de la poliția rutieră BĂRLAD ……mai este ceva de zis ?
Articol bine venit deoarece politistii rutieri fac nenumarate abuzuri ! Care pentru spaga ,vezi situatia de la Husi pe drumul Husi-Albita ! Care de prosti li se incurca mintea in legislatie ! Adevarul ca avand salarii mari si iesind la pensii la 35 de ani , pe posturi intra numai spagari fara scoala!
Am fost oprit de 6 ori intre Munteni si Negresti,niciodata amendat,chiar era control de rutina,iar ultima oprire s a facut corect deoarece depasisem o caruta imediat dupa calea ferata la Buhaiesti cu ei oarecum de fata…deci eu sofer prost si incopetent.
Acum sunt multi care fac exces de zel dar si soferi care se simt „abuzati” in epoca telefoanelor,curios de ce nu are un video facut sa arate abuzul,cat despre unele controale nu e nevoie de RAR CTT ISCIR etc,extinctorul trusa medicala triunghui,desi soferii abia stiu a conduce daramite sa foloseasca o trusa medicala cu garou etc,iar exctinctorul e mai mult o arma sa dai in cap altuia decat sa stingi un incendiu la o masina….dar da,politistul rutier are acest drept de a verifica aceste componente,mai ramane sa spuna pericolul de la volan detinator de permis ca nici etilotestul nu se pune fara un echipaj medical…si ca numerele de la masina le da jos datorita normelor GDPR,astia sunt soferii.
Fac Iasi Vaslui Bucuresti Sibiu retur de 25 ani,fiecare judet are un stil aparte,al nostru e plin de ingramaditi care nu stiu regulile de circulatie si cred ca sunt soferi daca merg cu 90 prin localitate.
Furi curent și o duci in derizoriu. Polițistul poate verifica existenta trusei sanitare și stingător dar nu are competența cu termenele de valabilitate. Informează te, pentru cultura generala a ta unii dintre gleznuta că nu-i poți numi polițiști verifica componentele trusei sanitare care sunt prevăzute într-un ordin al ministrului sănătății. Toată lumea e pe rutieră că doar de asta e polițiști că în rest e la furat. Impresii pe ei și atât, vezi termenele de soluționare a dosarelor, e multe😁😁😁 după ei insa au timp sa se tragă cu mașina mai ceva precum bold. Ești curios ,du-te în oraș după o mașină de op și te convingi că sunt la plimbare 8 ore , ard gazul la deal și vale fara rost. Siguranța și încredere o gluma de prost gust
Eu fur,dar tu stai in el prietene si ti s a umflat capul,ce am zis eu ce spui tu :))
Și chiar era nevoie de acest articol aici? Un cetățean care face scandal, un polițist care îl sancționează. Ce e asa deosebit? Șoferul sa respecte prevederile legale!
Când ai un extinctor care expira în 2026 și cu toate astea primesti amendă doar pentru că unii vor să isi faca olanul cu tine, ce să mai respecți? Nu îți vine să-ti iei lumea în cap?
Niște cap de curcă au reușit sa pună din nou intr-o lumina proasta politia romana.O fi fost criticat de sefi polițistul ca nu are amenzi și a apelat la excesul de zel..Trezirea și judecați la fata locului gravitatea faptei,pericolul social,ca nu te obliga nimeni sa ai un număr de amenzi lunar.Sa auzim numai de bine..
Ăștia de acum sunt mafioți nu cap de curca, intenționat fac nu din prostie
Deci, un “vasluian” nemulțumit vine la redacția judecătorilor de la vremea nouă, spune o poveste trasă de păr și imediat se face un articol unde se aduc acuze de abuz polițiștilor. Asta da jurnalism adevărat.
Până și un copil de 12 ani realizează cat de stupid e ce povestește, mai ales aia cu linia continuă în care el descrie cum a fost nevoit să evite un accident, situația care nu ar fi trebuit să existe dacă păstra o distanță minimă la viteza aia de 30-40 km/h.
Logica spune ca ăla de fapt a făcut scandal și a fost amendat ca la carte. Bravo polițiștilor!
Până la linia continua a fost amendă dată pe extinctor, extinctor care e valabil până în 2026. Cu siguranță a fost o ceartă între ei în primă fază, iar de acolo e posibil chiar să fi existat tachinarea aia cu linia continuă.
Kovacs Valer a fost dat afară pentru ca era mai bine organizat la minte ca mulți prosti care au fost îmbrăcați de părinți în haina de milițian iar acum zburda pe sosea, de tot rasul dar mai ales de plâns .
Body cam-ul polițistului era pornit? Înregistrarea convorbirii ar putea lamuri situația.
Verificarea trusei sanitare, stingător se face de polițist doar in echipa comuna cu rar. Exista dispoziție igpr in acest sens dar cine sa o cunoască? Alde gleznute cu barbișon care cu toate că sunt la op și ar trebui sa se ocupe de mica violenta viața lor e rutieră? Șefii lor care sunt la fel de slabi și care citesc comentariu și neaga? E din 2017 și nu e abrogată. Daca îi întrebi despre modificările privind emiterea ordinului de protecție se incalta cu fesul dar toți op sunt circulisti. Nu e esa verificați că toate amenzile lor sunt la rutieră.. cine da la 61, că acolo e grele că e cu scandal
Am citit varianta șoferului.. pentru a trage o concluzie se cuvine a asculta și pe cea a polițistului
Corect! Orice poveste are 2 versiuni! Cam trasa de par povestea cu linia continua.
Pentru un gabor înrolat în grabă sau trecut prin școală ca gâsca pe apă e greu de descifrat sensul cuvintelor fabricat,a se verifica sau expirat.De pericolul social al faptei respective analizând latura obiectivă, subiectivă, etc.s-a auzit?Acuitate vizuală prezintă doar la distanță sau pe radar?A se verifica la 01.2026 este o recomandare sau o obligație?
O analiză morfo-sintactică nu ne prezinți ?