
În aprilie 2024, lucrătorii Serviciului Antidrog s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un tânăr pășcănean, M.A., ar desfășura activități de comercializare a drogurilor de risc. Cercetările efectuate au arătat însă că acesta era doar consumator, el cumpărând cannabis de la un elev de-a IX-a al Liceului Tehnologic „Mihai Busuioc”. Acesta a fost pus sub supraveghere, iar colaboratorilor DIICOT li s-au dat banii necesari pentru a cumpăra droguri de la el. În scurt timp, au fost făcute trei achiziții de cannabis, iar dosarul putea fi trimis în instanță în orice moment.
Ce a cumpărat? Un puternic drog recreativ sintetic
Anchetatorii au amânat însă finalizarea rechizitoriului, întrucât în colimator le intrase și Florin Sîrghie (41 de ani), ale cărui întâlniri relativ frecvente cu băiatul le-au dat de bănuit. Cei doi se vedeau discret, schimbând între ei obiecte de mici dimensiuni, bănuite de anchetatori că ar fi pachețele de droguri. Și Sîrghie a fost pus sub urmărire. În noiembrie 2024, mașina condusă de un bărbat a fost oprită în trafic la scurt timp după ce acesta se întâlnise cu Sîrghie. Din mașină ieșea un miros înțepător de fum, iar șoferul a fost testat pozitiv la consumul de cannabis…https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/un-elev-de-clasa-a-ix-a-care-nu-ducea-lipsa-de-nimic-vindea-droguri-altor-liceeni-din-pascani-urmarindu-l-pe-pusti-anchetatorii-au-pescuit-si-un-traficant-de-41-de-ani–1885379.html