Un câine a fost scos în viață de sub dărâmături în Antakya, la 23 de zile după cutremurul care a devastat acest mare oraş din sudul Turciei, a relatat presa locală. Câinele, pe nume Aleks, a rămas prins între plăcile de beton ale unei clădiri care s-a prăbușit pe 6 februarie, scrie agenţia de presă turcă DHA, citată de Agerpres. Proprietarul câinelui, Murat Arici, a fost cel care l-a auzit scheunând şi a avertizat o echipă de salvare trimisă de autorităţile din Konya. În imaginile filmate de martori se poate observa că patrupedul este încă vioi și îi linge de bucurie pe salvatorii săi.