
Ce rost ar mai avea să mă pronunţ acum vizavi de Hidra, o lucrare figurativă, care nu prezintă vreo dificultate de interpretare? Speţa e asemănătoare – fără reacţiile viscerale şi vandalizare, evident – cu cea a monumentului comemorativ dedicat cuplului Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca, despre care am scris, la începutul anului, tot în paginile acestui ziar. În acel caz, copacul harpiilor, unde sunt reprezentaţi figuri de securişti (printre care şi Constantin Bălăceanu-Stolnici, cunoscutul academician dovedit colaborator), a fost principala sursă de revoltă sau persiflare a realizării artistice. Intuiesc că reacţiile ostile vin din angoasa unor cetăţeni în momentul în care sunt confruntaţi cu lucrări care mizează şi pe alte categorii ale esteticului în afara frumosului (Etienne Souriau a propus nu mai puţin de 24, supuse polarizării dintre principalele două, adică frumosul şi grotescul, printre care: satiric, caricatural, ironic, comic, pitoresc, graţios, dramatic etc.)…https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/un-avocat-din-iasi-a-facut-plangere-impotriva-hidrei-a-suntem-90-ortodocsia-ce-spune-managerul-cultural-george-plesu-despre-opera–376392.html