Un alcoolic din Fălciu a pus ochii pe indemnizația de handicap a surorii sale, numai că a ajuns în arest, pentru că a încălcat ordinul de protecție instituit de mama sa

Polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Murgeni efectuează cercetări față de un bărbat de 40 de ani, bănuit că ar fi încălcat măsurile impuse prin ordinul de protecție împotriva sa, prin aceea că care ar fi pătruns în locuința mamei sale, din localitatea Bozia, comuna Fălciu. „În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au constatat că, la data de 17 aprilie 2026, Judecătoria Bârlad a emis un ordin de protecție, pe o perioadă de 2 luni, împotriva bărbatului cercetat, acesta fiind evacuat temporar din locuința comună, totodată fiindu-i stabilită obligația de a păstra o distanță de 50 de metri față de mama sa și față de locuința acesteia și interdicția de a-l contacta prin orice mijloc. La aceeași dată, 17 aprilie 2026, la scurt timp după ce i-au fost comunicate agresorului obligațiile dispuse prin ordinul de protecție, acesta ar fi fost surprins, în flagrant delict, în urma unei sesizări 112 făcute de persoana vătămată, în timp ce ar fi pătruns în locuința comună, de care nu avea voie să se apropie.
La data de 18 aprilie 2026, bărbatul ar fi fost surprins, din nou, în flagrant delict, de către un echipaj din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Murgeni, în timp ce se afla în locuința mamei sale. Ca urmare a cercetărilor efectuate, polițiștii au constatat că acesta ar fi încălcat, în mod repetat, măsurile dispuse prin emiterea ordinului de protecție, iar la data de 19 aprilie 2026, în baza probatoriului administrat, l-au reținut pe o perioadă de 24 ore. Ulterior, la propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, bărbatul reținut a fost prezentat Judecătoriei Bârlad, față de acesta fiind dispusă măsura arestării preventive, pentru 30 de zile”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.
Ștefan Petru Lucian face scandal ca să primească bani pentru băutură. Mama sa nu vrea să-i mai dea, fiindcă de abia îi ajung pentru întreținerea fiicei sale care are probleme de sănătate
Ștefan Petru Lucian este o povară și pentru cei din Primăria Fălciu. „Cunosc cazul acestui om, dar din păcate nu prea mai avem ce să-i facem. La un moment dat, l-am dus la Iași, la un spital de specialitate. Pe fondul consumului de alcool a căzut și noi l-am dus la Iași. Dar s-a întors cu aceste metehne urâte. E păcat mai ales că are o soră cu handicap și mama lui și așa este traumatizată. Nu a mai putut suporta. După ce a primit ordinele de protecție, am vorbit cu consilierul nostru din acel sat, i-a găsit o casă unde să stea, dar nu a vrut în niciun fel să asculte. Ați văzut și dvs. Cum a rămas singur a fugit acasă, la mama sa și a făcut scandal. Știe că mama lui are o bucățică de pensie, mai vin bani și pentru îngrijirea surorii lui și de aici începe totul. El vrea bani pentru băutură și face scandal”, a spus primarul Neculai Moraru. Ștefan Petru Lucian nu are familie, trăiește din ajutor social și nicio meserie nu s-a prins de el.