Trupul neînsufletit al fostului director de la Directia Agricolã, Ioan Dima, a ajuns la Vaslui. Slujba de înmormântare va începe la 14.30
SLUJBÃ…Trupul neînsufletit al lui Ioan Dima, fostul director al Directiei Agricole Vaslui, va ajunge, astãzi, la Cimitirul Eternitatea, în jurul orei 13.00. Slujba de înmormântare va începe la ora 14.30. Tot ritualul înmormântãrii a fost fãcut pe repede înainte, fiindcã Ioan Dima a fost diagnosticat cu Covid-19. Primarul Vasile Pavãl a transmis un mesaj emotionant pentru cel care a fost Ioan Dima, membru important în Consiliul Seniorilor Vasluieni, o entitate care functioneazã sub patronajul Primãriei Vaslui. „O veste tristã si neasteptatã a adus mâhnire în comunitatea vasluianã, cea a plecãrii dintre noi a inginerului Ioan Dima. În ultimii ani, a fost membru activ si implicat al Consiliului Seniorilor Vasluieni si ne-a dãruit din întelepciunea pe care doar viata trãitã frumos si cu folos o poate aduce. Cu vorba caldã si privirea binevoitoare, seniorul vasluian Ioan Dima a cucerit, de-a lungul anilor, respectul colegilor de muncã si al colaboratorilor institutiei pe care a condus-o, Directia Agricolã Vaslui. Ne vom aminti mereu cu cãldurã de zâmbetul prietenos si plãcerea cu care rãspundea solicitãrilor de a participa la evenimentele comunitãtii locale si regretãm cã încã un om valoros al Vasluiului ne pãrãseste! Întreaga noastrã compasiune familiei îndoliate! Dumnezeu sã îl odihneascã în pace!”, a spus edilul Vasluiului.


Sincerecondoleante familiei pentru plecarea la cele vesnice a celui ce afos ION DIMA,OM de aleasa omenie.D/zeu sa va aiba in grija domnule fost Director .
Dumnezeu sa il ierte si sa il odihneasca. Am avut privilegiul de a lucra cu dumealui si de a pastra legatura dupa ce am plecat din Vaslui. Dinsul face parte dintr-un grup de oameni dragi care din pacate se imputineaza de la an la an. Condoleante familiei!!!!
Asa si ? A murit Dumnezeu sa.l ierte!
A lasat in urma lui cea mai performanta agricultura..numai ferme una si una…tractoare peste tot…Ma lasi?
Dumnezeu să-l ierte. Ai dreptate.stau în funcții și nu fac nimic și când mor sun eroi. Trebuie sa fii erou cat trăiești să nu lași pârloagă in urma.
Faceți voi mai mult..iar după Covid-19.. să aveți parte de câte o stautie din brânză..din care să se înfructe săracii!