Tribunalul Vaslui, instanța care va decide soarta celor patru tineri care au traficat o minoră de 15 ani

Procurorii au reușit să finalizeze dosarul în care trei tineri vasluieni și un constănțean au fost trimiși în judecată pentru trafic de minori sau complicitate la trafic de minori. Rechizitoriul a ajuns pe masa judecătorilor Tribunalului Vaslui și, după ce vor fi efectuate toate formalitățile, cei patru vor răspunde în fața magistraților ca, la sfârșit, dacă vor fi găsiți vinovați, să-și primească și pedepsele. Povestea începe după ce un tânăr din județul Vaslui, plecat la muncă în Germania, începe o poveste de dragoste cu o minoră de numai 15 ani. Tânărul îi promite fetei o viață ca-n basme, dar, pentru a-și îndeplini visul, Chiriac Mario Bogdan o convinge să se prostitueze pentru a face rost de bani. De fapt, Mario nu voia decât să profite de minoră și, în fața anchetatorilor a povestit că, în perioada în care o convingea pe copila de 15 ani să practice prostituția era într-o relație cu o altă fată. Mario se dovedește convingător astfel că minora își începe activitatea de prostituție în municipiul Focșani, la începutul lunii iulie 2025. Numai că, pentru a începe activitatea, minora împrumută 2.200 de lei de la Negară Giovani, bani cu care a închiriat un apartament în regim hotelier. Timp de o lună fata a fost exploatată sexual iar sumele de bani obținute au fost folosite pentru plata chiriei și a alimentelor. Restul banilor, aproximativ 10.000 de lei i-a luat Giovani Negară. După o lună, „iubitul” minorei, Mario Chiriac, decide să mute tabăra la Constanța pentru că, la Focșani, încasările nu erau pe gustul său, mai ales că, timp de o lună, minora a avut doar 40 de „clienți”.
Coșmarul minorei începe odată cu mutarea la Constanța unde a avut peste 250 de „clienți”
Sprijinit de gașca de infractori, Mario Chiriac își mută activitatea la Constanța, unde închiriază un apartament în regim hotelier. Face câteva poze minorei și le publică pe un site și stabilește noi prețuri pentru serviciile sexuale oferite de minoră. Astfel, dacă, în Focșani, fata practica prostituția pentru sume cuprinse între 150 și 200 de lei, pe malul mării, prețurile cerute au fost cuprinse între 200 și 300 de lei. Numai că nici de data aceasta minora nu vede niciun ban și toți erau folosiți de către Mario și acoliții săi pentru a cumpăra droguri, plata chiriei sau a anunțurilor publicate pe un site de specialitate la rubrica Matrimoniale/Escorte. Numai că, sătulă de asemenea viață, minora ar fi vrut să renunțe, dar a fost bătută și obligată să-și continue activitatea. “După câteva zile m-am săturat de această viață și am vrut să renuț de mai multe ori însă numitul Chiriac Mario Bogdan a început să mă bată spunându-mi că trebuie să câștig cât mai mulți bani. De foarte multe ori, acesta îmi dădea droguri de timp cristal pe care le consumam prin prizare pentru a avea energia necesară să fac față clienților. La Constanța am avut în jur de 250-300 de clienți. Toți banii reveniți din această activitateau fost luați de către Chiriac Mario Bogdan. Eu nu am văzut niciun ban”, a povestit minora, în fața procurorilor DIICOT. De asemenea, minora a povestit că banii obținuți de pe carduri erau virați în contul unui tânăr din localitatea Popeni, comuna Zorleni. Întreg coșmarul a durat până în luna octombrie când, pe fir a intrat familia minorei. Speriați de ideea că ar putea ajunge în fața procurorilor, tinerii o lasă să plece acasă. “Spre sfârșitul lunii octombrie am revenit acasă întrucât nu mai suportam bătăile din partea lui Chiriac Mario Bogdan care mă forța să practic prostituția și am fost supusă unui stres extraordinar din partea acestuia. Am ajuns în Gara Bârlad și am fost așteptată de sora mea mai mare căreia i-am povestit tot. Ajunse acasă, am apelat 112 pentru a-l denunța apoi am fost introdusă într-un centru DGASPC.
Iată cum a întregit lista inculpaților și Giovani Negară
DESTĂINUIREA VICTIMEI… Tânărul din Murgeni ajunge pe lista inculpaților după ce minora i s-a destăinuit și i-a povestit planurile sale și ale lui Chiriac Mario de a face bani prin practicarea prostituției. Numai că cei doi aveau o problemă, și anume le lipseau banii necesari pentru a închiria un apartament și a începe activitatea. “L-am cunoscut pe Negară Giovani prin intermediul rețelelor de socializare. I-am spus acestuia că doresc să plec la Constanța, cu Chiriac Mario, să practic prostituția, doar că nu aveam bani de plecare și de închiriat un apartament. Acesta mi-a spus că o să mă ajute, dar că ar fi mai bine dacă l-aș lăsa pe Mario și m-aș duce cu el. Nu am fost de acord deoarece îl iubeam pe Mario și m-am gândit că, după ce ne vom achita datoria, îl vom lăsa să plece”, a mai povestit minora. De asemenea, în fața anchetatorilor, fata a povestit coșmarul prin care a trecut. “Am vrut să plec de multe ori că nu mai suportam. Eu întrețineam relații sexuale pe bani pentru a plăti chiria zilnică ca apoi să fiu trezită, bătută și înjurată pentru dormeam și nu munceam. Ei aveau nevoie de bani să-și cumpere droguri. Pentru a mă lăsa să plec, unul dintre băieți, Stan Robert, mi-a cerut suma de 2.3000 de lei. Banii i-am cerut de la tatăl meu”, a mai povestit minora. În plus, ancheta polițiștilor a scos la iveală faptul că minora era umilită de către cei care o exploatau sexual dacă dădea dovadă că nu se descurcă cu clienții. “Coboară jos și stai la ușă, băga-mi-aș p.. în gâtul tău de proastă că se duce clientul la blocul celălalt…F…-ți morții mă-tii! Stai ca proasta la ușă! Stai și te uiți la el!” îi spuneau inculpații minorei atunci când nu reacționa așa cum voiau ei la solicitările clienților.