Trenul pierdut al Hușului, în varianta inedită a unui trenuleț turistic! Primarul Ciupilan dezvăluie o inițiativă trasă și ea… pe linie moartă

Primarul Ioan Ciupilan a răspuns de curând numeroaselor întrebări care aduc în discuție trenul de Huși. Valul de simpatie pentru trenulețul de poveste, cu o istorie aparte în zonă, încă nu s-a stins, așa că întrebările curg. Primăria, ca întotdeauna, poate avea demersuri și decizii hotărâtoare, așa că oamenii știu că este importantă optima primarului de Huși, în această chestiune. Iată că primarul Ioan Ciupilan a răspuns: „Investițiile pe care ar trebui să le facem, ca să redeschidem calea ferată, pe ruta Crasna – Huși, pe care toată lumea și-a dorit-o mai mult din nostalgie, pentru că, când mai circula un tren, nimeni nu mai voia să piardă timpul până la Crasna, 50 de minute, sau până la Vaslui, 3 ore, cu schimbări… Investițiile ar trebui să le facă Ministerul Transporturilor, Căile Ferate, care, după cum vedeți, merg anevoios și pe rutele acelea principale”, a spus primarul Ioan Ciupilan.
„E o discuție pe care am purtat-o cu un inițiator, în vederea unui tren turistic, dar e greu și acesta, pentru că infrastructura nu permite mai nimic”
Edilul susține că discuții au mai fost între diferitele autorități, pe această temă, dar fără vreo decizie concretă: “Discuții au fost. Nu am avut niciodată un document, ca să putem prezenta ce populație interesată (să circule cu trenul, n.r.), ca să se acopere cheltuielile pentru aceste investiții… Când am reparat drumul național, cei de la CFR au venit cu ideea să scoatem calea ferată. Eu, în clipa aceea am zis nu. Haideți să turnăm niște asfalt, un pic de beton, ca să îi dăm o viață mai lungă, în ideea în care poată vreodată vom găsi o soluție pentru această cale ferată. E o discuție pe care am purtat-o cu un inițiator, în vederea unui tren turistic, dacă vreți să îi spunem așa, dar e greu și acesta, pentru că infrastructura nu permite mai nimic”, a susținut primarul Ciupilan.
Jan, trenuletzul e uuu ciu ciu ciu ciu…. Istorie, lasa vrăjeală ca nu e de anul 2026. Daca isi cara Viaconsul piatra sau ce mai cara utilajele sau asfaltul cu trenul si nu mai strica drumurile asfaltate de el, daca unele firme… a unor cunoscuti…. acu fac din ochi, ar ramane fara comenzi de transport cu basculantele de 20 tone, fac din ochi, sa nu mai strice asfaltul sau niste marfare cu cereale pana la constanta sa nu mai care pe sosea sau niste struguri pana in vrancea etc, copaci atunci calea ferata ar fi utila si ar falimenta unele firme cu flote de camioane. Nu vorbim de calatori ca eu is batran si faceam Iasi Husi in 5 ore cu trenul in loc de o ora cu masina. E vorba de transportul greu si distrugator de asfalt si na, de ce nu niste tiruri moldovenesti preluate pe platforma si carate ca in Germania pana unde au ele treaba ar mai usura soselele, ca parca isi muta tara zilnic dintr-un loc în altul. Astea motive de cale ferate nu nostalgii si baliverne. Baga matale chestiunea cu drumul expres ca si asa autostrada a luat tot hazul zonei astea, Albita. Sunt alte lucruri mai de secol 21 decat vrajeli.
Dn primar! Lasa trenul ca suntem constienti ca nu se poate face nimic. Da cu promisiunea de centura de acum vreo 15 ani, ce se mai aude? Eu cred ca tot ce s-a vorbit de centura ocolitoate este pur si simplu campanie electorala! Adica minciuni! Acum 3 ani inainte de mandat ai tot vorbit de centura si atat. Peste un an incepi din nou ca sunt alegerile peste 2 ani.
Ne vrăjește cu asta de multi ani . A câștigat câteva mandate cu vrăjeala asta.
Am fost pe calea ferată de la Huși până la Satu Nou și va pot spune că traversele din lemn sunt putrezite , sunt crescuți copaci și unele locuri apa și-a făcut loc . Primarul , chiar daca nu mi-e simpatic , are dreptate. Firmele auto nu le poți desființa, sunt firme private care plătesc bani la stat să-și desfășoare activitatea. Daca s-ar reface calea ferată tot nu ar circula nimeni , elevii vor veni cu autobuzul , muncitori nu prea mai sunt , depozite de mărfuri nu mai sunt ,legăturile sunt proaste. Pt ce ?
Sunt câțiva nostalgici , pensionari care se gândesc la biletele gratuite date de stat și s-ar fi dus cu ele până la Crasna și mai sunt niste foști lucrători la CFR care lucrează prin străinătate și aruncă din când în când câte o vorba-n vânt sa se afle în treaba
Nu mai știu de ce vă mai plângeți,!dar a făcut ceva în oraș de când a venit primar?nimic.un terchea-berchea care numai a furat și orașul este in colaps.
Desființați firmele auto și vom avea călători pe tren!
Ai rămas în comunism tataie. Colectivizam , confiscăm și arestăm așa de capul nostru ?
Știe Ciupilan ca infrastructura nu permite….el este desteptul din dodoasca!
ce treaba are primaru cu cfr ul ma , desteptilor, sula cu prefectura …
vrem tren normal nu avem toți mașini