Trei nume pentru șefia Casei de Sănătate Vaslui. Iată cine intră în cursa pentru postul de director executiv

Primul nume este cel al Mihaelei Chitariu, cea care ocupă în prezent funcția de director executiv al CAS Vaslui, pe perioadă de interimat. Experiența acumulată în interiorul instituției reprezintă principalul său atu, într-o eventuală competiție pentru postul ocupat până acum temporar. Chitariu pornește în cursă cu avantajul cunoașterii mecanismelor administrative ale Casei de Asigurări de Sănătate, al procedurilor și al oamenilor din instituție. Într-o competiție în care experiența directă poate cântări, candidatura sa poate reprezenta o soluție de continuitate pentru conducerea CAS Vaslui. Rămâne însă de văzut dacă actualul interimat se va transforma, în urma concursului, într-un mandat obținut prin examen.
Claudiu Emilian Ailioaei încearcă din nou
Al doilea candidat vine tot din interiorul instituției. Este vorba despre Claudiu Emilian Ailioaei, care nu este la prima încercare de a ocupa funcția de director executiv al CAS Vaslui. Ailioaei a participat în acest an la concursul organizat de CNAS pentru ocuparea posturilor de conducere de la casele de asigurări din întreaga țară. Parcursul său s-a oprit însă la proba interviului. Candidatul a obținut inițial 68 de puncte, în condițiile în care pragul minim pentru promovarea interviului era de 70 de puncte. Nemulțumit de rezultat, Ailioaei a depus contestație și a solicitat reevaluarea. Rezultatul contestației nu i-a fost însă favorabil. Comisia de contestații a acordat un punctaj și mai mic, de 65 de puncte, ceea ce a dus la respingerea definitivă a candidatului. Acum, Ailioaei are o nouă șansă. Reia competiția pentru șefia instituției, de această dată într-un concurs care va decide ocuparea posturilor rămase vacante după prima etapă. Pentru el, examenul va reprezenta inclusiv o ocazie de a demonstra că rezultatul de la interviul din prima rundă nu reflectă capacitatea sa de a conduce instituția.
Marius Arcăleanu, varianta politică
Cel de-al treilea nume vehiculat pentru funcția de director executiv al CAS Vaslui este Marius Arcăleanu, președintele PNL Vaslui. Spre deosebire de ceilalți doi candidați, Arcăleanu vine din zona politică, dar nu este străin de instituție. Liberalul a mai ocupat funcția de director al CAS Vaslui în perioada 2019-2021. Revenirea sa în competiția pentru conducerea instituției ar putea transforma concursul într-o dispută cu o puternică încărcătură politică. Arcăleanu are însă și un episod mai puțin favorabil în istoricul său legat de această funcție. La concursul organizat anterior pentru șefia Casei de Sănătate Vaslui, acesta a obținut nota 2,84, fiind respins. La cîțiva ani distanță, liderul liberal vasluian încearcă din nou să obțină funcția pe care a mai ocupat-o. De această dată, însă, competiția se anunță una cu miză ridicată, în condițiile în care postul este disputat și de doi funcționari care cunosc din interior activitatea instituției.
Concursul se ține în a doua jumătate a lunii septembrie
CNAS organizează în această perioadă cea de-a doua etapă de ocupare, prin concurs, a posturilor de director general din cadrul caselor județene de asigurări de sănătate. În total, sunt scoase la concurs funcțiile vacante de director general de la 20 de case de asigurări de sănătate care nu au fost ocupate în prima etapă. Potrivit calendarului anunțat de instituție, dosarele de înscriere au putut fi depuse până pe 3 septembrie 2026, ora 17:00. Rezultatele selecției dosarelor, în funcție de îndeplinirea condițiilor de participare, au fost anunțate pe 8 septembrie, iar contestații au fost soluționate până pe 10 septembrie. Proba scrisă este programată pentru 22 septembrie, de la ora 10:00, urmând ca interviul cu candidații să aibă loc pe 28 septembrie. „Aceasta este a doua etapă de ocupare prin concurs a posturilor de directori generali ai caselor de asigurări de sănătate. În prima etapă, care a avut loc în luna iunie, s-au ocupat posturile de conducere menționate de la celelalte 23 de case de asigurări de sănătate”, precizează CNAS. Pentru Vaslui, confruntarea se anunță interesantă tocmai prin profilul diferit al celor trei nume vehiculate: un director interimar care cunoaște instituția din interior, un candidat care încearcă pentru a doua oară să treacă examenul și un fost șef al CAS, actualmente lider politic, care vrea să revină la conducerea instituției.
Super oare acum cat va lua la examen domnul ăla care vrea cu orișice chip să prindă funcții de conducere în partide nu contează care dar vrea funcție ,sau la instituțiile statului ! Acum singur ia mai mult cu un punct
Urez mult succes fostului coleg și prieten Claudiu!…Fii convingător și nu te lăsa încurcat în urzeala tronului!…
Nu va mai agitati. Deja se stie cine va lua examenul. Chitariu il va lua. E preferata celor de la CNAS.
Băiețelul acesta întârziat nu mai are rușine. Este blocat pe CJAS și gata. Nu i în stare să conducă o mașină de spălat d apai o instituție unde i cașcavalul destul de sănătos și trebuie drămuit cum trebuie nu cum face el cu partidele. Oare mai știe la care partid se află? Sau ii zice telefonista? Baftă la examen, poate mai urcă oleacă ultima notă, așteptăm să ne o zică VRN.
ce cauta politicul in functii de executie/…de asta suntem asa saraci si batjocoriti de straini.Cate vreme nu suntem in stare sa scoatem politicul din conducerea firmelor si institutiilor nu va fi bine in tara.
Casa de sanatate.. in afara de a cheltui cu salariile sume ft.mai (de aceea nu sunt bani pentru medicamente in spitalr) ce face? In afara de aduna voturi. Poate cinevs sa zica? Cr fsc marii doctori de familie care trec din fuga pr la cabinete si pleaca.. cica dau trimiteri la specialisti dar cu 112 cum ramane vai …si apoi se zice ca … de ce Roana edte saraca. De ce sslariie sunt mici ?