spot_img
spot_img
3.2 C
Vaslui
25-nov.-2024
spot_img
spot_img

Trei comune vasluiene dau startul lucrărilor pentru rețeaua de distribuție a gazelor naturale

- Advertisement -

INVESTIȚII… Pentru trei comune ale județului Vaslui, situate, cei-drept, la mică distanță de municipiul Vaslui, ziua de ieri a însemnat o zi istorică în ceea ce privește investițiile în bunăstarea cetățenilor săi. Astfel, Muntenii de Sus, Văleni și Solești au semnat contractele de finanțare pentru racodarea la rețeaua de gaze naturale. Investiția, a cărei valoare depășește 103 milioane de lei, va veni în sprijinul a peste 4.000 de familii care s-au arătat interesate să se racordeze la rețea. Mai trebuie spus că investiția este abia la început, au semnate contractele și urmează ca lucrările să fie scoase la licitație. Primarii care vor beneficia de această investiție spun că în cel mult 3 ani lucrările vor ajunge la final.

Trei primari din județul Vaslui au făcut încă un pas în ceea ce înseamnă modernizarea satului vasluian. Astfel, pe lângă drumuri asfaltate sau apa potabilă, de ieri, trei comune vasluiene se pregătesc pentru racordarea la rețaua de gaze naturale. Vorbim aici despre o investiție de peste 103 milioane de lei, cu 4.000 de beneficiari, doar în prima fază. Inițial, proiectul a fost declarat eligibil pe Programul Operațional de Infrastructură Mare, însă fără finanțare. Abia pe Programul Național de investiții „Anghel Saligny” s-a găsit finanțarea necesară pentru demararea lucrărilor. Și pentru a îndeplini criteriile de eligibilitate, trei comune s-au unit pentru a obține punctajul necesar. Vorbim aici de comunele Munteni de Sus, Văleni și Solești. „O zi importantă pentru comunitatea pe care o reprezint și în același timp emoționantă pentru mine. De-a lungul anilor am semnat numeroase contracte de finanțare pentru diferite proiecte de infrastructură, însă cel de astăzi are o importanță deosebită datorită impactului pe care o astfel de investiție o are asupra dezvoltării comunităților, fiind un factor esențial pentru creșterea gradului de calitate a vieții cetățeanului. De asemenea, prin implementarea unui sistem inteligent de distribuție a gazelor naturale încercăm să facilităm atragerea investitorilor și crearea de locuri de muncă”, a declarat Ion Vartolomei, primarul comunei Muntenii de Sus.

Peste 1.000 de beneficiari și la Solești

Unul din beneficiarii acestui proiect de investiții este și comuna Solești. Acolo, pentru început, vor beneficia de rețeaua de gaze naturale puțin peste 1.000 de familii. “Sunt familile cu care am semnat deja un precontract pentru rețeaua de gaze dar, conform proiectului, țeava va ajunge până la biserică, astfel că vom avea posibilitatea de a prelungi investiția și în satele Iaz și Șerbotești. Sunt sate cu o densitate mare a populației, mai ales populație tânără cu copii. Trebuie să ținem cont și de costurile pe care va trebui să le suporte fiecare familie odată cu racordarea la rețaua de gaze naturale. Peste toate, este o investiție mai mult decât necesară ținând de beneficiile pe care le poate avea populația comunei noastre odată cu racordarea de rețea. Suntem abia la început și urmează licitația, dar suntem încrezători că vom găsi acea firmă care să ducă la bun sfârșit o asemenea lucrare”, spune Mona Bujor, primarul comunei Solești.

La Văleni, aproape toată comuna dorește racordarea la gaz metan

OPORTUNITATE… O altă comună care va beneficia de rețeaua de gaze naturale este și comuna Văleni. În cele două sate componente, o mare majoritate a sătenilor și-au arătat interesul pentru racordarea la rețea. Astfel, peste 1.660 de familii și-au arătat interesul pentru a avea gazul metan în casă. “Vom încerca să facem tot ce ține de noi pentru a mulțumi pe fiecare. Deocamdată, am semnat contractul și am scos lucrările la licitație. Va mai dura câțiva ani până la finalizarea ei, dar eu cred că este un pas în plus către bunăstarea oamenilor”, spune și primarul Radu Beligan.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

6 COMENTARII

  1. Explicații și impănatului ala de primar de la Negrești cum se face treaba asta…ca el.nu a auzit de Anghel Saligny…numai de proiecte europene…doar asta face de când e primar…doar sa si ia comisionul smecherul…

  2. Cum sa te coste atât ? Pai interesul nu este să îți vinzi gazul, sau nu se mai satura statul de furat. Km de autostradă cel mai scump din Europa, gazul cel mai scump din Europa, curentul cel mai scump din Europa, fura statul de la prosti de rupe. Pentru a te racorda la gaz, la 100 de m liniari, îți iau 200 mil vechi🤦 in loc sa fie gratis, că doar vrei sa ți vinzi marfa( gazul), tu îți blochezi afacerea !! Foarte mare mafie a făcut ăla cu gazul, ăla de la munteni de jos. Sunt sigur că el când s a racordat la gaz, nu a platit nimic. Când a trebuit să facă pentru elicopterul smurd, o pistă de aterizare, au spus că ne costă 1 mil de euro!!! Dacă se făcea la Buzatu in curte, era gratis. Asta da economie de piață liberă🤕

  3. Si la ROSIESTI o sa ia ,, STARTUL „” !!!!! DAR NU ASA DE CURIND !!! ESTE LA FAZA DE PROIECT . PROBABIL ONORABILUL PRIMAR , AFLAT LA AL TREILEA MANDAT O SA SE IMPAUNEZE CU INTOCMIREA LUI LA ALEGERILE DIN ……. 2028 .}}}}}}

  4. Si la ROSIESTI o sa ia ,, STARTUL „” !!!!! DAR NU ASA DE CURIND !!! ESTE LA FAZA DE PROIECT . PROBABIL ONORABILUL PRIMAR , AFLAT LA AL TREILEA MANDAT O SA SE IMPAUNEZE CU INTOCMIREA LUI LA ALEGERILE DIN ……. 2024 .}}}}}}

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.