GRABNIC… De Paște, Primăria s-a lăudat pe Facebook cu acoperirea găurilor, dar după o lună, acestea au reapărut în asfalt!
GRABA STRICĂ TREABA… Când lucrările gospodărești prin oraș se fac mai mult pe Facebook decât în realitate, nici rezultatele nu au cum să dureze! A pățit rușinea conducerea Primăriei Huși, care, după ce i s-a atras atenția chiar în zilele de Paște pentru faptul că, la trecerea cu calea ferată, își rupea lumea mașinile din cauza gropilor, a postat rapid pe Facebook chiar a doua zi imagini cu câțiva muncitori, o roabă și două găleți, prezenți la locul sesizării, pentru reparații prompte. Consilierul primarului, Sergiu Boeru, a fost cel care și-a asumat grabnica mobilizare, scriind voios către populație că „se lucrează de la primele ore ale dimineții”. Numai că grija Facebook-ului pare că a fost mai… vârtoasă decât calitatea lucrării de la trecerea cu calea ferată, întrucât hușenii au revenit acum și au arătat că nici nu s-a împlinit o lună de la reparația în cauză, iar porțiunea e din nou greu de trecut de șoferi. „Asfalt bătut la lopată și turnat la găleată”, s-a amuzat un localnic.
„Știu că e Sfintele Paști, dar poate se ia o măsură în a remedia – cei responsabili cu aceste situații, pentru că nu mi se pare corect să ne rupem mașinile din neglijența altora! Sau trebuie să își rupă cineva vreo roată ca să blocheze circulația să se poată face ceva?! Întreb ca un cetățean al acestui oraș. Pentru că taxe și impozite plătim, dar remedieri când?! Multumesc!”, a fost mesajul transmis de Dragoș, pe grupul în care hușenii își spun păsurile îndreptate către administrația locală. Omul a atașat și o imagine elocventă, care arăta că, într-adevăr, la nivel cu calea ferată, în zona Dobrina, gropile fac foarte dificilă trecerea vehiculelor de tot felul, mai ales a autoturismelor. Cum sesizarea a avut susținere, ca de nicăieri s-a ivit online a doua zi, pe 18 aprilie, dis-de-dimineață, consilierul primarului, Sergiu Boeru, care a vrut să arate localnicilor că a luat act de reclamația neoficială, dar serioasă, și a și scos un grup de muncitori harnici pe teren. La fel ca petiționarul, a postat și Boeru câteva imagini de la locul intervenție, parcă pentru a închide gura cârcotașilor și a dovedi promptitudine față de plângerile cetățenești. „Hristos a Înviat! Legat de problema semnalată, vă informez că se lucrează la remedierea ei de la primele ore ale dimineții!
După cum vă spuneam și în postarea de ieri, cei de la CFR au fost informați încă de săptămâna trecută! Sperăm să se facă cât mai bine cu putință! Sănătate tuturor!”, a spus, mândru și entuziast, Sergiu Boeru. Și la așa reacție imediată, nu au putut lipsi aprecierile la postare, unii felicitându-i pe aleșii locali.
Facebook-ul te ridică, Facebook-ul te doboară! după lauda Primăriei au venit și imaginile cu asfaltul „bătut cu lopata”
Numai că Facebook-ul te ridică, dar tot el poate să te și coboare, ar spune cei care, în aceste zile, au revenit cu imagini de la lucrarea promovată de consilierul primarului, Sergiu Boeru. Oamenii au reclamat că asfaltul pus cu roaba și găleata nu a rezistat nici măcar o lună de zile. „Acum o lună am fost sunat să aprob o postare (a celor de la Primărie, n.r.) că au reușit o mare realizare. Vă rog să faceți altă cerere către Administratorii Căilor Ferate. În maxim o lună de zile va fi aceeași situație dacă dă Domnul și nu plouă să spele acel bitum presat la bocanc”, a precizat Mihai, alături de imagini grăitoare de la fața loculuiu. Hușenul a făcut și câteva ironii legate de taxele și impozitele locale, care trebuie plătite cu simț civic, însă când vine vorba despre nevoile urbei, situația se cam… cârpește.
Alfonso !!Eu zic sa inchida drumul la TIR-uri pai ne strica noua strazile !!! dupa sigur ne apucam de cultivat cartofi si crestem porci ca intr-un fel trebui sa ne aprovizionam cu cele necesare traiului .
Au vine vara si nu avem varianta de ocolire !!
Pentru variante de ocolire trebuiesc multi bani Alfonso si nu cred ca bugetul primariei dispune de fonduri ca altfel nu turnau asfalt cu galeata .
Te invit la Barlad sa vezi cum sant strazile bombardate ,ca Boros n-a facut nimic de cand este edil , sigur acum se face varianta si se refac strazile speram sa nu dureze o eternitate ca de mai trecem si noi pe acolo in drum spre capitala
Hai sa fim seriosi ca Husul nu arata ca Barladul si nu se poate spune ca Ciupilan nu s-a ocupat de nimic .
Parca-i pod de pontoane 🙂
Btw, daca tot nu mai circula trenuri spre Husi, de ce nu scot calea ferata? E o amintire frumoasa, ce-i drept, din vremurile bune, cand mergeai cu trenul compartimentat (nu cu grajdurile de vite actuale, numite pompos „vagoane”) spre Husi si vedeai orasul ba pe o parte, ba pe alta a trenului.
Dar vremurile s-au schimbat…
Mentiune pentru tanara generatie: stiti ca, pe vremuri, existau compatimente de 6 persoane in trenuri, in care lumea socializa, povestea, discuta, glumea, juca jocuri de carti etc. Si nu existau camere de supraveghere, ca nimeni nu se temea ca ar putea fi agresat. Ehehe…
Azi am aflat de la unul ca, in zilele noastre, a-i spune unei femei „du-te, fa, in p… ma-ti!” e o gluma, pentru care ea n-ar trebui sa se supere. Cum s-au schimbat si glumele astea, in timp… Proportional cu nivelul de inteligenta si de educatie al populatiei… Scuze ca am divagat de la subiect.
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.
Alfonso !!Eu zic sa inchida drumul la TIR-uri pai ne strica noua strazile !!! dupa sigur ne apucam de cultivat cartofi si crestem porci ca intr-un fel trebui sa ne aprovizionam cu cele necesare traiului .
Au vine vara si nu avem varianta de ocolire !!
Pentru variante de ocolire trebuiesc multi bani Alfonso si nu cred ca bugetul primariei dispune de fonduri ca altfel nu turnau asfalt cu galeata .
Te invit la Barlad sa vezi cum sant strazile bombardate ,ca Boros n-a facut nimic de cand este edil , sigur acum se face varianta si se refac strazile speram sa nu dureze o eternitate ca de mai trecem si noi pe acolo in drum spre capitala
Hai sa fim seriosi ca Husul nu arata ca Barladul si nu se poate spune ca Ciupilan nu s-a ocupat de nimic .
trebuie
Prea multe TIR-uri trec zilnic pe drumurile noastre si le distrug.
😂😂😂😂😂
Traficul masiv de TIR-uri ne va distruge infrastructura rutieră…vine vara și asfaltul se topește..nde-i varianta de ocolire a orașului?