spot_img
4 C
Vaslui
12-nov.-2024
spot_img

Traian Băsescu: România nu îşi permite o creştere peste noapte a costului gazelor la nivelul UE

- Advertisement -

Preşedintele Traian Băsescu a punctat, joi, într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Cotroceni, câteva aspecte legate de Pactul de competitivitate aprobat de Consiliul European, prilej cu care a menţionat că ţara noastră nu-şi poate permite o creştere peste noapte a costului gazelor la nivelul pieţei Uniunii Europene.

„În mod categoric, România nu-şi poate permite o creştere peste noapte a costului gazelor la nivelul pieţei Uniunii Europene, dar nu respingem teza ca, într-un timp negociat, să atingem parametrii de piaţă ai costului pe mia de metri cubi de gaze furnizată de Romgaz, spre exemplu. Cum, de asemenea, suntem pentru liberalizarea pieţei energiei electrice prin interconectarea României la un sistem european. Cam acestea ar fi elementele care vizează Pactul pentru competitivitate şi vreau să ştiţi că nu este o discuţie între politicieni, ci a devenit vital pentru Europa să fie competitivă”, a spus şeful statului.
De asemenea, preşedintele a subliniat că România interpretează teza costului unitar al forţei de muncă numai prin ideea corelării dintre productivitate şi venit. „În ceea ce priveşte politicile privind sustenabilitatea finanţelor publice, suntem de acord să discutăm şi să avem politici de echilibrare a deficitelor fondurilor, suntem de acord să discutăm politici legate de nivelul de asistenţă socială şi să revizuim exagerările, dacă ele sunt, dar nu putem fi de acord cu coordonarea în domeniul impozitelor şi taxelor. De asemenea, adiţional celor patru puncte deja agreate, un subiect îl va constitui costul unitar al forţei de muncă. Aici, pentru noi este clar că interpretăm această teză numai prin ideea corelării dintre productivitate şi venit”, a explicat preşedintele Băsescu. El a afirmat că o egalizare a salariilor este practic imposibilă din punctul de vedere al ţării noastre.
Potrivit acestuia, CE mai propune şi aplecarea spre politici pentru stimularea concurenţei, adăugând că sunt foarte multe domenii reglementate în interiorul Uniunii Europene, cum ar fi de exemplu costul energiei electrice, costul gazelor.

AGERPRES.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.