spot_img
spot_img
2.5 C
Vaslui
23-nov.-2024
spot_img
spot_img

Traian Băsescu îi retrimite pe Victor Ponta şi Crin Antonescu la popor

- Advertisement -

Şeful statului, dispus să demisioneze dacă USL va accepta modificarea Constituţiei în conformitate cu referendumul din 2009.

Șeful statului a cerut în mod repetat ca liderii USL să respecte rezultatele referendumului

Traian Băsescu şi-a reiterat intenţia de a demisiona din funcţie, cu condiţia modificării Constituţiei şi a scurtării mandatului prezidenţial la patru ani.

Preşedintele s-a folosit de ceremonia de învestitură a noului Ministru al Educaţiei, Ecaterina Andronescu, pentru a da răspuns la propunerea premierului Victor Ponta ca ambii să demisioneze pentru a pune capăt crizei politice.

Drept răspuns, şeful statului i-a înmânat lui Victor Ponta un dosar cu coperţi roşii, care conţinea scrisoarea pe care Băsescu a trimis-o PSD, PNL şi PC în luna aprilie.

Prin aceasta, Băsescu se arăta dispus să renunţe la cei doi ani de mandat, în schimbul respectării rezultatelor referendumului din 2009.

„În cazul în care veţi accepta revizuirea Constituţiei aşa cum ea a fost cerută prin referendumul din noiembrie 2009 (Parlament unicameral, cu numai 300 de parlamentari -n.r.), dar şi propunerea mea de reducere a mandatului preşedintelui la 4 ani, vă garantez că în timp util voi demisiona din funcţia de preşedinte al României, astfel încât alegerile legislative din noiembrie 2012 să se desfăşoare simultan cu alegerile prezidenţiale”, le-a scris şeful statului liderilor USL.

Întrucât Ponta, în acel moment doar preşedintele PSD, a rupt scrisoarea în faţa delegaţilor veniţi la Congresul Extraordinar al partidului, preşedintele Traian Băsescu i-a atras ieri atenţia ca, de această dată, să trateze cu mai multă atenţie respectivul document.

Judecătorii CCR, revocaţi de Parlament

Între timp, conducerea USL caută ac de cojocul Curţii Constituţionale, după ce aceasta a dat dreptate şefului statului în disputa legată de reprezentarea României la Bruxelles. Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat limpede că este luată în calcul varianta revocării judecătorilor Curţii.

„Asta presupune, (…) că Parlamentul, care a numit şase judecători din nouă, are dreptul să îi revoce şi să îi înlocuiască. Sunt nişte discuţii care se poartă în legătură cu asta”, a declarat el, la Antena 3.

Acesta s-a dezlănţuit întrun atac furibund la adresa judecătorilor, atitudine îngrijorătoare din partea cuiva care vrea să devină preşedintele României.

„Consider că, în actuala ei componenţă, (CCR – n.r.) este o ruşine. (…) Nu putem vorbi nici de suspendarea lui Traian Băsescu, nici de schimbarea Robertei Anastase (…) atâta vreme cât Curtea Constituţională procedează în felul acesta şi blochează orice demers,” a mai spus liderul liberal.

Revocarea celor şase judecători ai CCR ar permite USL să-i înlocuiască şi să-şi creeze astfel o majoritate favorabilă. Nu ar fi exclus ca această manevră să fie aplicată tocmai în cursul sesiunii extraordinare a Parlamentului, convocată în această săptămână.

În principiu, parlamentarii au fost chemaţi din vacanţă mâine pentru discursul premierului Victor Ponta despre vizita la Bruxelles şi pentru învestitura noului director al TVR.

Potrivit unor surse parlamentare, ieri, în cadrul şedinţei conducerii Parlamentului, reprezentanţii USL au cerut prelungirea sesiunii până la sfârşitul săptămânii, numai că nu au putut propune şi o ordine de zi cu care să-şi justifice solicitarea, lucru de natură să alimenteze suspiciunile că Uniunea vrea să-şi ţină parlamentarii la îndemână.

Condiţiile lui Băsescu: Parlament unicameral cu 300 de aleşi şi mandat prezidenţial de patru ani

„Consider că, în actuala ei componenţă, Curtea Constituţională este o ruşine.”

CRIN ANTONESCU, candidatul USL la Preşedinţia României

www.evz.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.