Patru (4) lei pe zi. Aceasta este suma din care Anica Grămadă, de 67 de ani, pensionară din Focşani, îşi drămuieşte existenţa zilnică. Suferă de coxartroză bilaterală, a trecut prin patru operaţii, are un singur rinichi şi pietre la fiere. De Sfântul Mihail şi Gavril se va înfăţişa înaintea instanţei, chemată în judecată de CUP pentru datoriile acumulate la întreţinere. „E tare greu… Dar n-are nimeni nicio vină pentru greutăţile mele…Vremurile astea, nu mai credeam că vom ajunge să le trăim“, spune sărmana, sperând că printre cei ce îi vor citi necazul se vor găsi unii care să îi întindă o mână de ajutor.
A venit la ziar pentru că nu mai poate. Pur şi simplu nu mai este în stare să găsească singură o ieşire din situaţia imposibilă în care a ajuns. Este o femeie simplă, o pensionară ca atâtea altele căreia, însă, destinul nu i-a îngăduit copii sau nepoţi care să-i mângâie apusul vieţii. Nu a fost niciodată bogată şi nici nu a visat la cine ştie ce averi. A sperat mereu să-şi poată duce zilele cât de cât decent şi a luptat cu toate greutăţile vieţii, convinsă că totuşi, vorba aceea, Dumnezeu nu dă niciodată mai mult decât poţi duce… Şi totuşi… „acum am ajuns să nu mai pot. Să nu ştiu ce să mă mai fac… Am încercat să-mi drămuiesc banii dar m-au copleşit datoriile. Credeţi că dacă aveam bani nu plăteam? Acum să văd ce m-oi face, pe 8 noiembrie m-a chemat CUP-ul în judecată dar mă duc să mă mai rog de ei, poate mă mai aşteaptă cu banii… Am la ei cam 800 lei datorie şi la ENET încă 1000“, spune, dispe-rată. Scoate, jenată, citaţia, maldărul de facturi, de acte, de cupoane de pensie pe care le duce cu ea peste tot, învelite bine în pungi, ca să nu le piardă şi cu care să dovedească tuturor că nu spune minciuni. „Nu am copii, n-a fost să fie… Sunt văduvă din ’95. Am avut apartament la gară dar fiindcă nu am putut face faţă cu întreţinerea la două camere, l-am vândut cu ani în urmă şi mi-am luat garsoniera asta confort doi, în Sud, unde locuiesc acum. Am zis că este suficient pentru mine, femeie singură. Dar viaţa s-a tot scumpit şi încet, încet m-am trezit că nu-mi mai ajunge pensia“, povesteşte. De nevoie, a început să se împrumute de la unul sau altul, iluzionându-se că va reuşi, din pensia ei acum de 350 lei, să îşi achite la termen datoriile. Dar… „am fost bolnavă, a trebuit să umblu pe la doctori. Am un singur rinichi, celălalt mi-a fost scos. Sufăr de coxartroză bilaterală. Am făcut patru operaţii… Oamenii nu m-au strâns cu uşa să le dau banii înapoi, m-ar fi aşteptat cred dar eu am vrut să fiu parolistă şi să le achit aşa că m-am împrumutat de la bancă… Cea mai mare greşeală“, spune, oftând.
Meniul zilnic, orez fiert
Banca însă, nu iartă. Ratele au devenit, cu timpul, o povară greu de suportat din pensia de 350 lei a Anicăi aşa că a venit şi ziua în care femeia nu a mai putut, pur şi simplu, să le achite. O lună, două, trei le-a tot amânat pentru ca într-un final, să se trezească cu pensia ciunţită. „Viaţa de zi cu zi s-a tot scumpit. Mi-a fost tot mai greu să mă descurc. Am întârziat cu plata la bancă şi m-am trezit că din pensia mea de 350 de lei mai primesc în mână cam 190… “, explică. Din aceşti 190 lei, 50 de lei îi dă lunar pe medicamente „pentru că nu sunt compensate total“. Îi mai rămân 140 lei, bani din care Anica ar trebui să-şi achite întreţinerea, să plătească curentul, gazele şi să-şi cumpere şi mâncare. Împărţiţi la 30 de zile, rezultă, practic, puţin peste 4 lei pe zi, patru lei cu care oricâtă prestidigitaţie ar face, biata femeie nu prea poate trăi! „Am găsit înţelegere la magazinul de la bloc, mă trece pe caiet şi mai iau mâncare pe datorie. Mâncare în primul rând. Dar mai iau câteodată un pic de detergent, săpun, hârtie igienică… Mă duc şi le plătesc la fete când pot, ele ştiu şi mă aşteaptă… De obicei mănânc orez. Pâine nu prea iau dar fierb orez cu morcovi şi mănânc din el câteva zile. Mai iau cartofi, din ăia mai urâţi, pe care îi refuză lumea. Îi iau şi-i curăţ şi îmi fac de mâncare…“, spune femeia.
La un moment dat s-a gândit să muncească astfel încât să-şi mai rotunjească veniturile. Ar fi vrut să îngrijească un copil, l-ar fi îngrijit, spune, ca pe nepotul pe care soarta, ei i l-a refuzat. A trebuit însă să fie realistă: ea nu poate să se deplaseze decât cu mare greutate, din pricina coxartrozei, şi în garsoniera sa sărăcăcioasă, confort doi, nu prea sunt părinţi amatori să-şi lase copiii…
„Nopţile mă gândesc că pot să rămân fără casă“
De când a ajuns în situaţia disperată de a trăi cu patru lei pe zi, Anica şi-a pierdut şi liniştea nopţilor. „Mă gîndesc doar la datorii…că pot să-mi pierd casa… Chiar dacă aş da toată pensia mea în fiecare lună, tot n-aş reuşi să achit totul în 12 luni. M-am gândit că poate mă înţeleg cei de la CUP şi ENET, să mă lase să dau cîte 50 de lei lunar şi la unul şi la celălalt, aş da mai mult dar credeţi-mă că n-am de unde… N-am pe nimeni care să mă ajute… Poate mă ajută oamenii care citesc necazul meu… Poate sunt oameni care să mă înţeleagă prin ce trec“, plânge nefericita. În garsoniera ei amărâtă, zilele trec greu dar şi mai greu nopţile. „Mulţumesc Domnului că totuşi, încă mai pot să merg şi nu sunt ţintuită la pat, că acolo m-aş sfârşi“, spune. „Nu ştiu cum de am ajuns să trăiesc aşa vremuri. Am lucrat şi eu, ca toată lumea, am fost angajată ca gestionară. Nici înainte nu aveam bani, dar tot îmi puteam permite să fac un borcan de gem, o zacuscă, să-mi pun ceva murături… Acum nu-mi mai pot permite nimic. Nici măcar o pâine zilnic. Mă chinui zi şi noapte să găsesc o soluţie să nu ajung pe drumuri, dar nu reuşesc. Nu mai am nimic altceva, decât o mână de haine şi patru pereţi. Dacă îi pierd şi pe ăştia, unde am să mă duc?“, se întreabă, mai mult către sine, Anica. Oricine doreşte să ajute biata femeie fie cu bani, fie cu alimente, se poate adresa redacţiei noastre.
Sau o poate vizita pe Anica direct la domiciliul ei: strada 1 Iunie, nr.5, bloc.D3, scara 2, etaj 1, apartament 39.
Şi dacă, după ce aţi parcurs aceste rânduri, mai aveţi vreo ezitare în a-i întinde o mână de ajutor, gîndiţi-vă măcar o clipă: cum aţi face dacă măcar o lună, aţi fi nevoiţi să trăiţi cu doar patru lei număraţi… pe zi…
monitorulvn.ro
