DUREROS… O familie din Vaslui trece prin momente cumplite dupã ce un tânãr în vârstã de doar 32 de ani s-a stins din viatã, rãpus de COVID-19. Narcis Silianu avea cinci ani de când lucra la Motor Grup, fiind printre cei mai respectati si apreciati ingineri ai companiei. În urmã cu mai multe sãptãmâni, acesta a contractat virusul Sars-CoV-2, însã nimeni nu se astepta ca starea de sãnãtate a bãrbatului sã se degradeze atât de tare. Potrivit cadrelor medicale, în cazul lui Narcis, virusul a atacat mai multe organe, printre care si pancreasul, iar asta i-a fost fatal. Durerea este cu atât mai mare cu cât, tot în acest an, si fratele lui Narcis si-a pierdut viata mult prea devreme.
Desi COVID-19 este vãzutã ca o boalã care afecteazã în principal plãmânii, ea poate afecta si alte organe. În cazul managerului Spitalului Judetean Vaslui, boala a afectat creierul, iar în alte situatii repercusiunile au fost asupra sistemului digestiv. Narcis Silianu, un tânãr în vârstã de doar 32 de ani, din municipiul Vaslui se numãrã printre rarele cazuri în care virusul a atacat pancreasul, cu urmãri fatale. Bãrbatul se infectase în urmã cu aproape o lunã si jumãtate, iar cadrele medicale au decis sã îl transfere la spitalul din Bârlad. Dupã cinci zile de internare, perioadã în care, spune sotia lui, nu i s-a luat nicio analizã si nu i s-a fãcut niciun ecograf, Narcis a cerut externarea pe propria rãspundere. În ziua în care a pãrãsit unitatea sanitarã bârlãdeanã, la câteva ore dupã ce a ajuns acasã, bãrbatul a început sã se simtã din ce în ce mai rãu, motiv pentru care a mers la Iasi si s-a internat la Spitalul „Sf. Spiridon”. A stat în spital timp de trei sãptãmâni, dintre care douã la Terapie Intensivã. Luni, pe 25 octombrie, medicii au comunicat familiei cã Narcis a pierdut lupta cu COVID-19, virusul modificând ireversibil functia pancreasului.
O fetitã în vârstã de un an si sapte luni a rãmas fãrã tatã
O multime de oameni au venit joi, 28 octombrie, la cimitirul din satul Bãlesti, comuna Cozmesti, pentru a-si lua „rãmas bun” de la cel care „nu refuza niciodatã pe nimeni”, dupã cum spune un prieten apropiat al acestuia. În urma sa, Narcis a lãsat o sotie împietritã de durere si o fetitã de numai un an si sapte luni. „Un suflet deosebit, un om extraordinar, un sot devotat, un tãtic drãgãstos si iubitor, prieten de nedejde”, „Dumnezeu l-a luat mult prea devreme dintre noi, probabil pentru cã are nevoie de oameni buni lângã El”, „Era un bãiat credincios, tot timpul pregãtit sã sarã în ajutor, dacã îi cereai sprijinul”, au fost doar câteva dintre mesajele transmise la înmormântare de cei care l-au cunoscut pe Narcis, dovadã cã tânãrul inginer era un om foarte apreciat de cei din jur.
Da bine a nimeric , de la macelaria covrig Barlad la toaleta publica sf Spiridon… mai bine statea acasa , saracu. L-au omorat https://www.activenews.ro/covid/Masacrul-din-spitale-Le-dadeau-oxigen-la-maxim-pacientilor-pana-le-ardeau-plamanii-inclusiv-oxigen-tehnic-industrial-nu-medical.-Marturie-tulburatoare-despre-ce-se-intampla-in-Spitalul-Clinic-de-Pneumoftiziologie-Oradea-Mureau-cu-zile-VIDEO-170385
Deontologic, domnilor ziaristi, ar fi fost sa luati si un punct de vedere de la unitatile medicale unde a fost internat tanarul. Asa nu faceti decat sa incurajati ideea ca ”cine ajunge la spital, moare”. Ce zic cei de la spitalul din Barlad? Ce zic cei de la Spitalul Spiridon? Faceti un demers jurnalistic obiectiv, daca doriti sa ne informati corect si sa intelegem cu stau lucrurile. Asa, relatand doar varianta uneia dintre partile implicate, atat de afectate emotional, si e lesne de inteles, nu faceti decat sa promovati o poveste pentru cat mai multe clickuri. Voi, ca presa, aveti o mare responsabilitate in toata aceasta pandemie.
Gabriel Lupan despre crimele din ATI https://www.youtube.com/watch?v=UTpSEywEg-E
Cîcătoiule, iar cu bagriel pulan…măta al tău?
Sa ai pofta ! Si sa te stergi la bot !
Dumnezeu să-l odihneasca!
Sa iasă doamna Rusu și sa spună cum a stat 5 zile fără nicio analiza?
Sa spună care a fost eficacitatea vaccinului, cu ce L-a ajutat?
Încă o data, Dumnezeu să-l odihneasca, iar familiei multă putere pentru a trece peste greaua pierdere…
P.S.: nu-i mai postați in medalion fotografia doamnei Rusu de acum 15 ani, ca nu sunt anunțuri de matrimoniale…
Si pe voi de ce nu va puneți in ecuația asta ?
In primul rând n-a murit de la vaccin, trompeta voastră zilnica care a produs teama oamenilor si nu s-au vaccinat.
Din cauza voastră s-au blocat și spitalele
In primul rând eu sunt un necunoscut in ecuația asta! Întrebarea era de ce nu i-au făcut niciun fel de analize!
In al doilea rând, nu reiese din articol ca nu era vaccinat, ca sigur se punea accent pe acest fapt!!! Așa ca…
Haideți sa încheiem aici.
Si cauza ca nu i s-au facut analize nu poate fi din cauza ca spitalele sunt blocate ?
Ăstora care sunt oxigenați in mașini prin curțile spitalelor credeți ca li se fac analize detailate ?
Intrebati-o pe doamna Rusu! Ea și-a asumat funcția de manager al spitalului! Ea trebuie sa răspundă! Cetatenii au dreptul sa pună întrebări. Ce treaba are spitalul din Buzău cu spitalul din Bârlad!, unde nu este aceeași situație?! Este o întrebare pertinenta la care nu am sa primesc răspuns! Nici dumneavoastră. In rest, discutam “discuții” și chiar nu are niciun rost! Dumnezeu să-l odihneasca!
Acum cateva zile spitalul Bârlad scria „CPU este plin de pacienți în așteptarea unui pat”
Vi se pare ca asta nu e blocaj ?
Dumnezeu sa il odihneasca in pace pe tanar! Inteleg durerea familiei, insa este imposibil de crezut ca a stat cinci zile in spital fara nicio analiza. Probabil cu totii am avut rude, apropiati internati acolo si stim cat stau la UPU pana li se face internarea, tocmai pentru a li se evalua starea de sanatate. Daca nu ar fi avut motive, nu ar fi fost internat. A fost un gest iresponsabil de a se cere acasa si din pacate, l-a costat viata…
Nu fi prost… atat zic 🙃
Dumnezeu sa te ierte Narcis !