Extern

Tir de atacuri, la finalul procesului împotriva Open AI, în care cel mai bogat om din lume a cerut 150 de miliarde de dolari

Un avocat al lui Elon Musk a pus joi sub semnul întrebării credibilitatea lui Sam Altman, CEO-ul OpenAI, pe fondul apropierii de final a unui proces în care se decide dacă producătorul ChatGPT și conducerea acestuia pot fi trași la răspundere pentru transformarea organizației non-profit într-un mijloc de îmbogățire personală, scrie Reuters.

Unul dintre avocații OpenAI a ripostat, susținând că Musk a așteptat prea mult pentru a acuza că OpenAI a încălcat acordul său de fondare care prevederea construirea unei inteligențe artificiale sigure și în beneficiul umanității.

Afirmațiile au fost făcute în timpul pledoariilor finale ale unui proces la tribunalul federal din Oakland, California.

Musk îi dă în judecată pe OpenAI și pe Altman pentru deturnarea unui trust caritabil și îmbogățire fără justă cauză, acuzându-i că „au furat o organizație caritabilă” prin abaterea de la misiunea fondatoare a OpenAI.

El a afirmat că OpenAI l-a manipulat să doneze 38 de milioane de dolari, apoi a acționat pe la spatele său, atașând o afacere cu scop lucrativ la organizația non-profit inițială și acceptând zeci de miliarde de dolari de la Microsoft și alți investitori pentru a se dezvolta.

Cea mai bogată persoană din lume solicită despăgubiri de aproximativ 150 de miliarde de dolari de la OpenAI și Microsoft, care ar urma să fie plătite organizației non-profit a OpenAI, în procesul său din august 2024. De asemenea, el dorește ca Altman și președintele OpenAI, Greg Brockman, să fie demiși din funcțiile lor.

OpenAI a trasmis că organizația este mai puternică ca entitate cu scop lucrativ, iar Musk dorește pur și simplu control unilateral în schimbul sprijinului continuu.

Avocatul lui Musk critică „aroganța”

În pledoaria lui finală, avocatul lui Musk, Steven Molo, le-a spus juraților că cinci martori, printre care Musk, foști membri ai consiliului de administrație al OpenAI și fostul director științific al OpenAI, Ilya Sutskever, au declarat că Altman este un mincinos.

Molo a menționat, de asemenea, că în timpul mărturiei de marți, Altman nu a răspuns afirmativ fără echivoc când a fost întrebat dacă este complet demn de încredere și dacă nu a indus în eroare oamenii în afaceri.

„Credibilitatea lui Sam Altman este în mod direct în discuție în acest caz”, a spus Molo. „Dacă nu îl credeți, ei nu pot câștiga.”…https://hotnews.ro/elon-musk-si-sam-altman-in-centrul-criticilor-la-finalul-procesului-impotriva-openai-2246304

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button