Tinerii din organizația “The community of Youth Education” vor să revoluționeze Vasluiul!

ACȚIUNI… Sunt tineri, deștepți și vor să producă o schimbare în lume, prin acțiunile lor. Vasluienii de la organizația “The community of Youth Education Vaslui” au pus de o parte preocupările specifice vârstei adolescentine și au dat ființă unui ONG menit să ajute la dezvoltarea tineretului pe plan educațional. Astfel, adolescenții cu vârste cuprinse între 15 și 19 ani au pornit o serie de evenimente prin care își propun să responsabilizeze publicul cu privire la câteva aspecte. Printre problemele identificate de aceștia se numără lipsa noțiunilor de educație juridică a tineretului, lipsa unei educații cu privire la consumul sustenabil, precum și lipsa adopțiilor de animale din adăposturi. De asemenea,”prevenirea discriminării sociale”, “cum să înțelegi tulburările de sănătate mintală” sau “ce înseamnă activismul” vor fi alte câteva subiecte abordate de acești tineri în cadrul activităților care vor avea loc pe parcursul acestei veri. Seria de evenimente va debuta luni, 12 iulie, prin conferința online pe tema “Povești din adăpost”, la care vor lua cuvântul diverși salvatori de animale din țară.
Evenimentul “Shelter Stories” sau “Povești din adăpost” face parte dintr-o serie de 4 activități care se vor desfășura pe parcursul acestei veri, la Vaslui. Acesta este gândit să se desfășoare pe parcursul a două zile: pe 12 iulie va fi o conferință online, în care se va discuta despre beneficiile adopțiilor și veți asculta povești impresionante ale salvatorilor de animale din mai multe colțuri ale țării. Pentru a participa la conferință, accesați link-ul următor de înscriere: https://fb.me/e/1OsxBsthj Pe data de 17 iulie, acțiunea va continua sub forma unei seri de film în scop caritabil, iar banii adunați vor fi donați unui adăpost din Vaslui. “Adoptarea unui animal de companie are foarte multe avantaje, fiind de asemenea o oportunitate de a salva o viață și de a-ți face un prieten necuvântător. Din aceste motive, Shelter Stories, un proiect aflat sub egida The Community for Youth Education – Vaslui, intenționează prezentarea procesului care stă la baza adopției, fiind deopotrivă și un proiect caritabil. Dragi iubitori de animale, dacă sunteți interesați și doriți să aflați mai multe informații cu privire la animalele de companie, vă așteptăm cu drag să asistați la conferințele speakerilor noștri. În a doua zi vă învităm să ne fiți alături la strângerea de fonduri, relaxându-vă și vizionând un film, suma biletelor de intrare fiind strânsă și donată către un adăpost de animale. Așadar, ia-ți grupul de prieteni și alătură-te nouă pentru a ajuta vieți, dar și pentru a-ți petrece timpul cu cei dragi! Urmărește event-ul pentru aflarea locației”, a transmis organizația prin intermediul unei postări online.
Cine sunt acești adolescenți plini de inițiativă?
