Tinerele din Vaslui se pot vaccina gratuit anti-HPV. Iată ce trebuie să facă

Vaccinul se poate face, indiferent dacă s-a început sau nu viața sexuală. Cel mai indicat este ca persoanele eligibile să fie vaccinate anti-HPV începând cu vârsta de 11 ani, astfel încât să fie protejate înainte de a-și începe viața sexuală. „Se recomandă ca vaccinul să fie administrat în intervalul de vârstă 11 – 26 ani, deoarece s-a demonstrat că răspunsul imun al organismului la administrarea vaccinului este mai crescut în intervalul 11 – 15 ani, iar persoanele cu vârsta cuprinsă între 15 – 26 ani sunt cele mai expuse contactării HPV prin activitate sexuală. Vaccinul se administrează la recomandarea medicilor de familie sau a medicilor specialiști ginecologi, infecționiști sau pediatri. În acest context, reamintim populației că vaccinarea anti-HPV este cea mai bună metodă de prevenire a cancerului de col uterin și a altor afecțiuni asociate acestui virus, de aceea a fost extinsă grupa de vârstă astfel încât mai multe persoane care ar putea avea cele mai mari riscuri de infectare cu HPV să beneficieze de vaccin gratuit”, mai transmis Direcția de Sănătate Publică (DSP) Vaslui.
Trebuie vaccinarea sa fie obligatorie sa nu ne virusam
Virusologia este o ” stiinta ” frauduloasa , nici un virus nu a fost vreodata izolat , nu exista , virus in latina inseamna otrava , toxina , adevarul este ascuns la vedere .
Cautati ce are de spus dr Sam Bailey , cred ca tocmai ce a fost stearsa de pe jewtube .
https://www.youtube.com/watch?v=a-eUeQjwxCc
Toate injectiile sunt facute sa va imbolnaveasca , este controlul populatiei , in India au interzis vaccinurile HPV de la fundatia criminalului Bill Gates dupa ce au murit peste 500 de fete de la aceste ” vaccinuri „.
Informati-va , nu va incredeti in sistemul criminal condus de dictatura finantei mondiale .