Timpul le-a salvat de pușcărie! „Jaful de la muzeu” s-a prescris: cele două foste angajate scapă de condamnare
PROVERB SCHIMBAT... Cine fură azi un ou face 10 ani de pușcărie, cine fură însă un bou, ajunge parlamentar. Totuși cele două inculpate trebuie să plătească 1,6 miliarde de lei vechi către muzeu, pentru acoperirea prejudiciului
CÂND ÎN DOSAR E ANCHETATĂ SOȚIA OMULUI DIN SISTEM

Potrivit anchetatorilor, cele două foste angajate ar fi scos din conturile Muzeului Județean „Ștefan cel Mare” suma de 308.594 de lei, prin intermediul unor CEC-uri de numerar. În rechizitoriu, au fost reținute 54 de acte materiale, primul fiind consemnat la 13 martie 2018, iar ultimul la 25 noiembrie 2020. Banii erau ridicați din conturile instituției, iar ulterior operațiunile erau justificate prin documente care, potrivit anchetei, nu reflectau realitatea. Ancheta a pornit de la constatările unui control al Camerei de Conturi Vaslui, care a identificat nereguli privind modul în care erau utilizați banii instituției. În cadrul cercetărilor, a fost dispusă și o expertiză tehnică contabilă pentru a stabili ce sume au fost ridicate din Trezorerie și cum au fost ulterior înregistrate și justificate. În dosar este menționat un prejudiciu total de 361.229 de lei, sumă care include cei 308.594 de lei ridicați în numerar și 52.635 de lei reprezentând accesorii. O parte din bani a fost recuperată. În 2021, Marcela Bădeanu a virat către muzeu, în cinci tranșe, suma de 138.360 de lei. Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” s-a constituit parte civilă în proces și a solicitat recuperarea sumei de 222.868 de lei. Instanța a stabilit că prejudiciul total este de 300.089 de lei. Din această sumă, a fost scăzută suma achitată de Marcela Bădeanu, astfel că diferența rămasă a fost de 161.728,10 lei.
Sechestrul pe imobile, menținut. Instanța a dispus confiscarea unor ștampile
Judecătoria Vaslui a constatat legalitatea și temeinicia măsurilor asigurătorii și a menținut sechestrul instituit asupra mai multor imobile aparținând celor două inculpate. Măsura se menține până la concurența valorii prejudiciului stabilit, respectiv 161.728,10 lei. Dispozițiile privind menținerea măsurii asigurătorii sunt executorii, potrivit soluției pe scurt. Hotărârea prevede confiscarea specială a două ștampile ridicate de la Marcela Bădeanu, care poartă denumirile unor societăți comerciale. Este vorba despre firmele Lamarsthil SRL Vaslui și Napolmel Impex, pe numele cărora se înregistrau plăți fictive. Banii erau scoși din Trezorerie în baza unor cecuri de numerar și figurau ca plăți către aceste firme inexistente, după cum a rezultat la o simplă căutare pe site-ul Ministerului Finanțelor. De asemenea, Judecătoria Vaslui a dispus desființarea documentelor falsificate folosite la executarea celor 54 de acte materiale. Sunt menționate, printre altele: file CEC, extrase de cont, ordine de plată, facturi emise în fals.
„Rețeta” prescripției a lovit și dosare sonore
CÂND SOȚUL E OMUL SISTEMULUI…Cazul „jafului de la muzeu” se înscrie într-un fenomen mult mai larg care a afectat în ultimii ani numeroase dosare penale din România: tergiversarea termenelor de judecată până la prescripția faptelor. Un exemplu este dosarul fostului primar al Sectorului 5, Marian Vanghelie. După aproximativ zece ani de procese, Curtea de Apel București a dispus, în martie 2025, încetarea procesului penal pentru luare de mită ca urmare a prescripției. Pentru alte acuzații, instanța a pronunțat achitarea. Un alt caz este cel al fostului ministru Darius Vâlcov. Într-un dosar de corupție, Curtea de Apel Craiova a dispus în 2023 încetarea procesului penal pentru acuzațiile de luare de mită și trafic de influență, după împlinirea termenului de prescripție. În cazul lui Vâlcov, situația juridică ulterioară a fost diferită în alte dosare: în noiembrie 2025, Înalta Curte a constatat prescrierea faptei de trafic de influență într-un alt dosar, dar a menținut pedeapsa de cinci ani pentru spălarea banilor. Și fostul senator și ministru Dan Șova a beneficiat, în februarie 2026, de încetarea procesului penal pentru trafic de influență în dosarul „CET Govora”, după ce Înalta Curte a constatat prescrierea faptelor și a anulat condamnarea de trei ani cu suspendare.

