Terorizați, amenințați cu moartea și bătuți, doi frați cer disperați ajutorul poliției, care se mișcă cu încetinitorul! (FOTO)

SĂLBĂTICIE NEPEDEPSITĂ… Caz de noaptea minții în comuna Deleni, satul Bulboaca, unde un bărbat în toată firea, de 46 de ani, Maricel Parnavel, a fost bătut cu simț de răspundere de trei consăteni! Totul s-a petrecut pe 19 septembrie, când atât Maricel cât și fratele lui, Săndel Parnavel, de 48 de ani, au fost tocați în bătaie de un cetățean, Mihai S., de 33 de ani, ce nu l-a “iertat” nici pe copilul lui Maricel, de 15 ani, pe care l-a snopit în bătaie! A fost solicitată poliția la fața locului, prin 112, dar, pentru că nu era nimeni lat sau mort, fiind și sâmbătă, polițiștii nu s-au mai deranjat să vină la caz, sfătuindu-i pe cei doi frați răniți serios să meargă la spital și apoi să depună plângere. Frații Parnavel au viață grea cu Mihai S. care i-a bătut, de prin 2017. Agresorul a fost reclamat la poliție, alături de alți doi bărbați din gașca “zurli”,iar de atunci, tot le ațin mereu calea și promit că-i vor ucide cu puștile de vânătoare pe care le dețin! Așa că, bătut, terorizat și amenințat, Maricel Parnavel pune cărțile pe masă și acuză poliția din comună și pe cei din IPJ Vaslui, că ar fi “mână-n mână” cu Mihai S., care ar avea “pile” grele prin rândul oamenilor legii.Pe de altă parte, poliția ne-a precizat că are în lucru un dosar penal, pentru agresiunea din 19 septembrie, ba chiar și pentru agresiunea din 2017, de la care a pornit tot scandalul. Dosarul penal a fost finalizat și va ajunge pe rol la instanță, acesta fiind trimis în judecată pentru faptele sale. Dacă luăm în calcul durata cercetării dosarului penal din 2017, care ajunge în instanță abia în 2021, ne gândim că dosarul cu bătaia din 19 septembrie mai are de așteptat ceva ani, până când va fi soluționat.
Un bărbat de 46 de ani, Maricel Parnavel, din satul Bulboaca, comuna Deleni, a fost bătut cu sălbăticie de un individ din sat, Mihai S., de 33 de ani, pe 19 septembrie. Ajutat de încă doi indivizi, acesta l-a tocat efectiv pe Maricel Parnavel, pe care se tot răzbună de vreo 4 ani, de când l-a bătut și a vrut să-l omoare, omul l-a reclamat la poliție! Sâmbătă, 19 septembrie, după cum povestește Maricel Parnavel, n-a fost numai el bătut,ci și fratele lui, Săndel Parnavel, precum și băiatul lui Maricel, de 15 ani, care a suferit mai multe lovituri în cap cu picioarele.



Am solicitat un punct de vedere al IPJ Vaslui, referitor la acest caz, deoarece acuzațiile aduse de Maricel Parnavel poliției nu ne sunt străine și nici singulare. Mulți cetățeni spun că de ceva vreme, între polițiști și infractori, genul celor trei “haiduci” din Bulboaca și Deleni, există o “frăție a lupilor”, iar infractorii au un tupeu incredibil, tocmai pentru că au “frați” polițiști. Răspunsul celor din IPJ Vaslui aduce câteva clarificări totuși, care sunt mai bune decât nimic, așa cum au procedat polițiștii din comuna Deleni.
“La nivelul Secției 1 Poliție Rurală Vaslui se află în lucru un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice. Cercetările privesc o agresiune produsă în comuna Deleni, județul Vaslui, în ziua de 19 septembrie 2021, în urma căreia au fost agresate două persoane fiind indicați mai mulți prezumtivi autori. Cercetările sunt efectuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui pentru stabilirea împrejurărilor în care au fost comise faptele sesizate și dispunerea măsurilor legale.”, a precizat inspectorul de poliție Bogdan Gheorghiță. Mai mult, avocata din cazul lui Maricel Parnavel, Ancuța Zanfir, ne-a precizat că s-a depus o plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui, în care s-au cerut și înregistrările video de la magazinul unde a avut loc bătaia. Să sperăm că le va și obține, acestea fiind o probă forte la dosar.
În sfârșit, după 4 ani de cercetări, primul dosar, cu bătaia din 2017, ajunge în instanță!


MILITIENII NISTE VACARI, PROSTI, ANGAJATI DIN SURSA EXTERENA,,,,,
Militienii au primit, probabil, spaga sa tergiverseze cercetarile, ca sa se prescrie fapta. Cat poate fi de greu sa cercetezi o fapta de „lovire sau alte violente”?! Ar trebui ca procurorul sa cerceteze ce acte materiale s-au intocmit in dosar in cei 4 ani de „cercetari” si, daca se va constata ca politistii au tergiversat cercetarea cauzei, sa fie pusi sub urmarire penala, cel putin pentru neglijenta in indeplinirea atributiilor de serviciu, daca nu pentru favorizarea infractorului cu circumstante agravante (ca sunt politisti).
Inca vreo 6 ani prin instante, unde martorii sau inculpatii nu se vor prezenta, ca „sunt bolnavi”, „au probleme familiale”, „avocatul e la un alt proces” etc. si gata…
Romania…
Bai VRN voi va uitati in gura lu’ Marcel? In lumea asta nu cred ca exista un mincinos si un bagator in seama mai mare ca el. Cei 2 frati Parnavel acum 2 luni sau ceva de genul au mai luat bataie de la alta familie. Acum 4-5 luni Marcel a mai ajuns la spital batut de cineva chiar in incinta magazinului.
Posturile de la comune ar trebui desființate, n-au nici o treaba, vin când vin si ăștia de la Vaslui, si atunci ce rost mai are sa-i ții ?
Posturile de la tara nu sunt ca sa ia masuri ci ca sa toarne mai sus. Sa aiba o situatie, un spion in fiecare comunitate.
Sa vedeti politistul din Vutcani ce-si face treaba….praful de pe toba! Incompetenti toti! Cel din Vutcani asteapta „cadou” vitelul promis ca sa „uite” de dosar,dar sa mai „creasca ” ca e cam slabut si mic. Un contro nu le face nimeni de la IPJ?
Care polițiști? Dacă sufli spre unu’, se cacă pe el!
Exact
De unde atâta polițiști când au angajat la greu din surse externe fără nici o scoală
Ei stau la dos acum sa le vina salariile dar altceva
A trecut vremea cand faceau Parnaveii legea.
Acum au ajuns Ciuca batailor.
Și io bulau mam băgat sunt jmenar de bulboaca
Hai marș
Povesti de pe la birturile din cotloanele Vasluiului….marlanie, salbaticie..si cam atat. Nu e asa interesant.
In primul rand trebuiau ridicate pustile dar militienii sunt niste slugi care au facut scoala cu branza, carne si lapte :))