Grinda de susţinere a unui pod de cale ferată a căzut peste un microbuz de călători, teribilul accident soldându-se cu doi morţi şi trei răniţi grav Drumul naţional Piatra Neamţ – Bicaz a fost scena unui teribil şi neverosimil accident petrecut în jurul orei 10.00, care s-a soldat cu decesul a două persoane şi rănirea gravă altora trei. Tragedia a avut loc în comuna Tarcău, exact sub un pod de cale ferată, grinda de susţinere a construcţiei feroviare, în fapt o bară de metal de câteva zeci de tone, care are şi rol de limitator de înălţime, căzând exact când microbuzul de transport persoane trecea pe dedesubt. Se pare că un TIR atinsese podul feroviar cu foarte puţin timp înainte, iar bara a aterizat pe partea din faţă a autovehicului de transport călători. Primii care au sesizat accidentul la 112 au fost ceilalţi participanţi la trafic, anunţându-se că cel puţin patru persoane sunt accidentate şi că şoferul nu mai dă semne de viaţă, fiind strivit de grinda metalică. Mai multe ambulanţe şi pompierii de la serviciul de descarcerare al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă au plecat la locul intervenţei, constatând că cele sesizate se confirmă. Numai că, pe lângă conducătorul auto care nu a avut nicio şansă de supravieţuire mai era o persoană decedată, iar alte trei erau rănite grav.
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.