
Curse fără aparatul de taxat, la ordinea zilei în Suceava
Ieri dimineață, polițistul Marius Fecioru, aflat de serviciu în Gara Suceava, a amendat doi taximetriști care au venit cu client în gară, fără a avea aparatul de taxat pornit și implicit lampa pe roșu. Clienții respectivi achitaseră 12 lei, respectiv 16 lei, pe curse, fără ca aparatul de taxat să funcționeze și, automat, fără să primească bon fiscal.
Cei doi șoferi de taxi au fost amendați cu câte 1.000 de lei, având posibilitatea de a achita 500 de lei, în termenul legal. Mai mult, una dintre mașini nu avea RCA valabil, astfel că firma a încasat încă o amendă de 1.000 de lei, cu măsura complementară a ridicării plăcuțelor de înmatriculare.
Citeşte mai mult pe Monitorul de Suceava: https://www.monitorulsv.ro/Local/2021-08-11/Taximetristi-de-la-gara-si-aeroport-amendati-pentru-ca-au-refuzat-clienti-ori-au-facut-curse-fara-aparat-pornit#ixzz73Eg2wjI6