Polițiștii de la Serviciul Județean Transporturi Suceava par să se fi pus serios pe disciplinarea șoferilor de taxi care fac curse de la gară sau de la aeroport. Legea taximetriei este clară, dar rar aplicată, cauză din care s-a ajuns la situația în care un om care ajunge în Gara Suceava să fie refuzat de mai toți taximetriștii pentru că merge ”prea aproape” ori să se trezească că are de plătit taxiul de la Aeroportul Salcea și până în Suceava vreo 70-80 de lei, dacă nu mai mult.
Curse fără aparatul de taxat, la ordinea zilei în Suceava
Ieri dimineață, polițistul Marius Fecioru, aflat de serviciu în Gara Suceava, a amendat doi taximetriști care au venit cu client în gară, fără a avea aparatul de taxat pornit și implicit lampa pe roșu. Clienții respectivi achitaseră 12 lei, respectiv 16 lei, pe curse, fără ca aparatul de taxat să funcționeze și, automat, fără să primească bon fiscal.
Cei doi șoferi de taxi au fost amendați cu câte 1.000 de lei, având posibilitatea de a achita 500 de lei, în termenul legal. Mai mult, una dintre mașini nu avea RCA valabil, astfel că firma a încasat încă o amendă de 1.000 de lei, cu măsura complementară a ridicării plăcuțelor de înmatriculare.
Citeşte mai mult pe Monitorul de Suceava: https://www.monitorulsv.ro/Local/2021-08-11/Taximetristi-de-la-gara-si-aeroport-amendati-pentru-ca-au-refuzat-clienti-ori-au-facut-curse-fara-aparat-pornit#ixzz73Eg2wjI6