Taxã pe nesimtire si bãtaie de joc, la primarul din Tãcuta!

Localnicii din Tãcuta vor sã-i cearã socotealã primarului Cãlin Costicã pentru faptul cã sunt obligati sã plãteascã 15 lei pe an, de familie, la salubritate. “Nu se face, domnule, niciun serviciu! Nu face nimic primarul de acesti bani, probabil îi bagã la el în buzunar, cã nu face nimic pentru locuitori. Initial, era 5 lei aceastã taxã, dar a spus cã are o hotãrâre din 2013 si trebuie sã încaseze câte 15 lei. Care hotãrâre, cã noi nu am aprobat nimic? Noi credem cã este o minciunã a primarului, nu are nimic legal. Spune cã era USL si i-a aprobat acea taxã”, spune unul dintre consilierii locali din Tãcuta. De parcã bãtaia de joc cu taxa de 15 lei nu ar fi de ajuns, primarul vrea sã-si oblige consãtenii sã-i mai plãteascã, prin Agentia de Dezvoltare Intercomunitarã Vaslui, câte 2,5 lei de persoanã pe an.
Taxã pe pazã. Dar, cine pãzeste comuna Tãcuta?
O altã taxã nesimtitã a primarului Cãlin Costicã este taxa pe paza localitãtii. Primarul a decis, cu de la sine putere, sã ia 20 de lei pe an de la persoanele singure si 40 de lei pe an de la familii pentru paza comunei. Or, nu existã niciun guard comunal, astfel cã 3-400 milioane lei vechi se duc în conturile primãriei. “Poate cã ia primarul acesti bani, cine stie unde ajung acei bani, cã nu avem pazã. A fost un contract cu o firmã de pazã, pentru care plãteam 3.500 lei pe lunã, dar nu s-a multumit cu asta si a reziliat contractul. Însã, acum nu mai este pazã, dar banii oamenilor se încaseazã”, spun consilierii locali. O altã afacere cu scandal este pietrisul care se aduce în localitate, pe care consilierii îl contestã. “Numai firma lui Ungureanu din Vaslui aduce pietris la Tãcuta, iar facturile le primim prin postã de la Ungureanu. Nu se mai poate asa, drumurile sunt praf, iar noi lucrãm cu o firmã care nu stim cât pietris ne aduce”, mai spun consilierii din Tãcuta.