spot_img
spot_img
8.9 C
Vaslui
22-nov.-2024
spot_img
spot_img

Tatăl incestuos, care s-a spânzurat în Penitenciar, a murit!

- Advertisement -

DRAMATIC… Patronul din Bârlad, condamnat pentru că și-a abuzat fiica vreme de doi ani de zile, a murit astăzi la Spitalul Județean Vaslui. Vasilică Ichim  a suferit un șoc pe 9 iunie, când a aflat că a primit o pedeapsă de 15 ani de închisoare! A decis pe 14 iunie, să se spânzure în celulă, însă, în ultimul moment, a fost salvat, iar resuscitarea făcută de un echipaj medical a dat rezultate după mai bine de 20 de minute. Bărbatul în vârstă de 44 de ani s-a aflat însă în comă profundă, la spitalul din Vaslui, iar medicii au fost rezervați de la început în privința evoluției sale. Rudele acestuia sunt bulversate de cele întâmplate și sunt hotărâte să facă lumină în acest caz, care, din punctul lor de vedere are multe necunoscute. “Suntem hotărâți să-i facem dreptate lui Vasilică”, a spus familia lui Vasilică. 

Gestul său pe de altă parte, deși dramatic și nechibzuit, nu a stârnit însă mila nimănui. El vine la finalul unei dezvăluiri care avea să stârnească repulsie și revoltă, în Bârlad, unde bărbatul deținea o firma. A fost acuzat că își abuza fiica în vârstă de 13 ani, de 2 ani de zile, o amenința și o batjocorea, iar anchetatorii spuneau că își adormea soția cu somnifere, pentru a putea chinui copila. De aceea a ajuns după gratii și unii cred că e și mâna destinului la mijloc. În primă fază, pe 14 iunie, bărbatul a fost resuscitat de angajatii penitenciarului, până la sosirea echipajelor medicale. Pulsul i-a revenit după 20 de minute, ulterior fiind transportat la Spitalul Județean Vaslui în stare gravă. Acesta a încercat să-și pună capăt zilelor după ce, pe 9 iunie, a primit sentința de la Curtea de Apel Iași prin care a fost condamnat la 15 ani închisoare pentru că și-a violat fiica timp de doi ani, mai precis 12 ani plus încă trei, pentru faptele sale. Magistrații ieșeni au schimbat condamnarea dată, în luna februarie a.c., de Judecătoria Bârlad, prin care Vasilică Ichim era condamnat la doar opt ani de închisoare. Apelul făcut de Parchetul Bârlad și de inculpat, a fost judecat la Curtea de Apel Iași, iar decizia, primită pe 9 iunie, l-a devastat pe bârlădean. Surse apropiate familiei spun că bărbatul a intrat într-o depresie cruntă, după ce a văzut că pedeapsa pentru fapta sa a fost aproape dublată de magistrații ieșeni șI  clacat psihic, punându-și  gâtul în laț.

Acuzat că în timpul abuzurilor, își amenința copila că o va omorî și el se va spânzura!

Vă reamintim că, așa cum reese din cercetări, apucăturile patronului din Bârlad, de 44 de ani, reflectate în dosarul judecat de magistrații Judecătoriei Bârlad și ai C.A. Iași, depășesc orice imaginatie!! Cine și-ar fi închipuit că un om de afaceri, cu posibilități materiale, destul de tânăr, prezentabil și cu o soție foarte frumoasă, ar fi în stare să-si siluiască propria fiică, un copil de numai 13 ani, la data când a început cosmarul! Bărbatul ar fi început să-și abuzeze sexual propriul copil încă de acum când fata avea 13 ani! Copila nu a spus nimănui, de teamă să nu fie omorâtă, mai ales că tatăl a amenințat-o de mai multe ori că o va omorî atât pe ea, cât și pe mama sa, dacă va dezvălui cele petrecute, iar el se va sinucide. Mama fetei ar fi sesizat în comportamentul tatălui ceva suspect, iar pe 19 mai 2020, ar fi găsit în telefonul soțului mesaje agresive, de amenințare cu moartea, trimise fetei. Când a întrebat-o pe fată, aceasta a spus mamei tot ce i se întâmpla, precizând că era îngrozită de amenințările tatălui și credea că nu mai are scăpare! Din cercetări ar mai fi reeșit că tatăl incestuos ar fi recurs la metode incredibile: era acuzat că îi punea soției somnifere în apă sau mâncare, iar pe timpul nopții mergea în camera fiicei sale și o supunea la perversiuni greu de reprodus!

Familia decedatului anunță dezvăluiri care vor arăta că bărbatul de 44 de ani nu a fost vinovat! 

Familia lui Vasilică Ichim este bulversată de cele întâmplate și, după ce se va ocupa de înmormântarea acestuia, vor să încerce să-i reabiliteze acestuia numele. “Noi știm că a fost nevinovat și că totul i-a fost  înscenat! Vom lupta pe orice cale să i se facă dreptate, să fie restabilit adevărul”, a spus Carla Ichim, cumnata lui Vasilică Ichim. Bărbatul va fi înmormântat în satul său natal, o localitate de lângă Bârlad.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

7 COMENTARII

  1. Dana sper cä nu eşti sorta sä mänci cäcat .çäţi pun veaţa ta pe internent cât de cinstitä eşti .pe deasupra ešti mereu o proastã

  2. Un dement în minus, care consuma în închisoare pe banii altora! Nici o pierdere.
    Acum i-ați arătat fața de scelerat.
    Pe copila sa, cine o mai vindecă de trauma suferită??
    Ce ghinion să ai ca tată un Monstru!
    Să plătească în IAD, pentru tot răul făcut.

  3. Cãd vin in Romania vreau sä cunosc ziaristu ästa ce ne face š suferim.dar promit cä o šl caut .sunt verisoara lui Mihaela Gina I him si pote vrei so futi tu sšracule .si I him ce e mort a crescut cu mine. Nau nimic träesc intrun cämin säracule ce esti tu Modovean prost cu diploma si ziarit ce esti.fieţi famil8a blestematä

  4. Te rog frumos ziarist de cãcãt sugeți pula singur. Eşti un mort de foame .stai atent sä nu devil feţiţä sãracule. Numai mincini zici.blestematul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.