IasiMoldova

Tânără nenorocită pe viață din cauza unui om de afaceri

Un om de afaceri a fost condamnat pentru sechestrarea a două prostituate, într-o cameră de hotel. A vrut să le convingă să rămână mai mult timp cu el și cu șoferul său, dar comportamentul dubios al clientului le-a făcut pe tinere să refuze. Speriată, una dintre fete a sărit pe geam, de la etajul al doilea, cu gândul de a ajunge la recepție, după ajutor. A căzut însă pe beton, fiind grav rănită. Sentința pronunțată de prima instanță a nemulțumit pe toată lumea, dar a rămas aproape neschimbată și după apel.

Faptele consemnate de rechizitoriul întocmit de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătorie s-au petrecut în noaptea de 5/6 iulie 2018. Ajuns în Iași, George Nistor s-a cazat la hotelul „Il Primo” de pe strada Fericirii, în spatele facultăților tehnice de pe malul Bahluiului. Pe la miezul nopții, a sunat-o pe A.S., propunându-i să vină la hotel, pentru a presta servicii sexuale. La solicitarea lui Nistor, fata și-a chemat și o prietenă, M.N., pentru șofer.

Petrecerea a fost condimentată cu vin și un praf alb

Inițial, atmosfera a fost calmă. Nistor i-a dat lui A.S. 1.000 de lei, iar lui M.N., 500 de lei, după cum se înțeleseseră. Bărbații au băut 5-6 sticle de vin, iar între actele sexuale, ar fi prizat și un praf alb pe care îl pusese Nistor la îndemână. Fetele au refuzat. La un moment dat, băutura s-a terminat, iar A.S. a coborât din apartament, pentru a mai aduce. S-au terminat și țigările, iar Nistor i-a cerut șoferului să sune un taximetrist pentru a mai aduce câteva pachete. El era prea beat pentru a fi coerent. Pe măsură ce alcoolul îți făcea efectul, comportamentul lui Nistor devenea tot mai imprevizibil, iar fetele începuseră să se teamă pentru siguranța lor. Pe la ora 2.00, când timpul convenit pentru serviciile prestate se scursese, fetele au dat să plece. Nistor le-a tras însă de lângă ușă, a scos cheia din broască și le-a spus fetelor că „nu fac ce vor ele”. Le-a spus că „a mai făcut pușcărie și că va mai face și pentru ele”. Le-a insultat pe fete, făcându-le în toate felurile. Le-a propus fetelor să mai rămână, în schimbul mai multor bani, dar tinerele nu mai voiau decât să scape.

La un moment dat, M.N. a ieșit pe balcon, sub pretextul că vrea să fumeze o țigară, iar șoferul a venit după ea. Pe balcon, fata s-a hotărât să sară, sperând că va putea ajunge la recepție, să ia dublura cheii și să-și salveze prietena. A căzut însă pe spate, pe trotuar și a rămas nemișcată. Abia atunci, speriat la rându-i de consecințe, Nistor a descuiat ușa și a coborât, împreună cu A.S., pentru a vedea ce se întâmplase. M.N. a suferit răni deosebit de grave: fracturi ale ambilor omoplați, multiple fracturi ale vertebrelor lombare și sacrale, o fractură-luxație a coloanei vertebrale în zona cervicală și o fractură de bază de craniu. A supraviețuit, dar a avut nevoie de patru luni de îngrijiri medicale și a rămas cu o tetrapareză spastică.

Cel mai probabil martorul mințea

Cercetările în acest caz au fost începute de Parchetul de pe lângă Tribunal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la omor și determinarea sau înlesnirea sinuciderii. Dosarul a fost preluat însă ulterior de DIICOT, pentru că la petrecere se consumaseră droguri. În cele din urmă, cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Judecătorie, care le-a și finalizat, prin trimiterea lui Nistor în judecată pentru săvârșirea a două fapte de lipsire de libertate în mod ilegal…https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/tanara-nenorocita-pe-viata-din-cauza-unui-om-de-afaceri-faptele-s-au-petrecut-la-hotelul-il-primo-de-pe-strada-fericirii–1865560.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button