Un tanăr din comuna Homocea a murit aseară, în timp ce se îndrepta cu maşina spre casă, în satul Costişa. Aflat la volanul unui autoturism Mercedes, Marius Gabriel Chiper, 26 ani, a ajuns pe contrasens unde s-a izbit de o combină agricolă condusă de Vasile Lazăr, 41 ani, din comuna Urecheşti. „Într-o curbă, conducătorul autoturismului Mercedes a pierdut controlul volanului, a pătruns pe contrasens şi s-a izbit frontal cu un utilaj agricol, ce se deplasa regulamentar. Şoferul a murit la Spital”, ne-a spus inspectorul Ramona Iftimie, de la biroul de presă al Poliţiei. Deocamdată nu se ştie care este cauza acestui teribil accident, dar ancheta poliţiei va scoate adevărul la iveală. Alte trei accidente au avut loc miercuri în judeţ, toate pe fondul neatenţiei. Primul dintre ele a avut loc în Focşani. Poliţiştii au stabilit că Marius Ionel O., 23 ani, din Garoafa, în timp ce conducea un Renault pe strada Cuza Vodă din Focşani, nu a păstrat o distanţă suficientă faţă de un VW Golf, oprit în dreptul trecerii de pietonii, intrând în coliziune faţă-spate. Acesta a fost proiectat în autoturismul oprit în faţa sa pentru a acorda prioritate pietonilor. În urma accidentului a rezultat avarierea a trei maşini şi vătămarea corporală a conducătoarei auto, Anisia O., 55 ani. Şoferul care a provocat incidentul este cercetat pentru vătămare corporală din culpă. Un accident asemănător a avut loc la Mandreşti. Astfel, Daniel S., 41 ani, din Măicăneşti, în timp ce conducea un Opel Astra, pe DN23, la Mandreşti, din cauza neatenţiei în conducere, a intrat în coliziune cu un autoturismul marca Renault Laguna. Dobriţa S., 72 ani, din Măicăneşti, pasageră în Opel, a fost rănită uşor. Tot la Mandreşti, un bărbat din Galaţi a intrat cu maşina într-o staţie de autobuz. Poliţiştii au stabilit că Ioan Ş., 62 ani, din comuna Lieşti, aflat la volanul unui Ford Focus, a părăsit partea carosabilă şi s-a izbit de construcţia metalică a unei staţii de autobuz. În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a unui pasager. (D. CHIRIAC)
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.