Local

Tânăr de 25 de ani, în comă după ce a fost lovit în cap de un buștean. A fost dus la Iași cu elicopterul SMURD

Accident grav petrecut în cursul zilei de vineri, 4 septembrie, într-o pădure din apropierea localității Horga, comuna Epureni. În timp ce un tânăr de 25 de ani efectua nişte lucrări forestiere, un buştean s-a desprins şi l-a lovit grav. Imediat, persoana cu care se afla a sunat la numărul 112 și a solicitat ajutor. Inițial, la caz au fost trimise o ambulanţă S.A.J. B2 cu asistent medical din substaţia Murgeni şi o ambulanţă S.A.J. C2 cu medic de la Bârlad, fiind alertat în acelaşi timp şi elicoperul SMURD.

„Victima a fost găsită în stare gravă, prezentând un traumatism cranio-cerebral forte cu stare comatoasă, un traumatism cervical, un traumatism complex de braţ şi o fractură de femur. În timp ce se acorda asistenţă medicală de urgenţă victimei, la locul solicitării a fost dirijat din aer şi elicopterul SMURD care iniţial se deplasa către Focşani. Ca urmare a colaborării tuturor cadrelor medicale ajunse la faţa locului, victima a fost stabilizată şi transferată pe calea aerului în cel mai scurt timp posibil direct către centrul medical universitar Iaşi”, a precizat Dan Ungureanu, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean Vaslui.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button