Un tânăr în vârstă de 18 ani, dat dispărut de cinci zile și cunoscut cu afecțiuni psihice, a fost găsit decedat joi într-un iaz din satul Chilișoaia, comuna Dumești, județul Iași. Cadavrul, aflat în stare avansată de descompunere, a fost observat de un copil din localitate, care a alertat autoritățile.
Potrivit prof. dr. Diana Cimpoeșu, medic-șef UPU-SMURD Iași, la caz a fost mobilizată o misiune TIM, după ce prin apel la 112 a fost semnalată prezența unei persoane în apă.
„La locul solicitării, persoana era în apă, în decubit ventral. După extragere, au fost constatate leziuni incompatibile cu viața și semne avansate de decompunere”, a declarat medicul.
Conform medicului, la fața locului s-a aflat și un bărbat care a recunoscut hainele victimei și a declarat că este vorba despre fiul său, în vârstă de 18 ani. Acesta era cunoscut cu afecțiuni psihice și fusese dat dispărut în urmă cu cinci zile…https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/tanar-de-18-ani-gasit-decedat-intr-un-iaz-din-iasi-cadavrul-a-fost-observat-de-un-copil–1873424.html