Talismanul Olteniei

Viitoarea adversarã a Vasluiului, a câstigat la scor întâlnirile cu Târgu-Mures (4-1), Universitatea Cluj (3-0) si cu FC Brasov (3-0). Dupã un debut nu tocmai convingãtor pe banca tehnicã a Universitãtii, Victor Piturcã a reusit în cele din urmã sã îsi impunã conceptiile tactice în fata jucãtorilor. Patronul Adrian Mititelu îsi freacã în sfârsit mâinile de bucurie cã a pus mâna pe cel pe care l-a numit “Talismanul Olteniei”, si pentru prima oarã dupã doi ani este decis sã îi lase prim-planul fostului selectioner al nationalei României. Emulatia creatã de înscãunarea lui Piturcã pe banca tehnicã a readus din nou mii de suporteri la stadion, arena “Ion Oblemenco” fiind plinã la fiecare partidã. Desi au înregistrat doar trei victorii consecutive oltenii se gândesc deja la o calificare într-una din competitiile europene. Unul dintre cei mai buni jucãtori din lotul Craiovei, Andrei Prepelitã , entuziasmat de succesul de luni a afirmat cã îsi doreste nespus ca echipa sa sã joace la anul în Europa : ‘‘A fost un meci greu, cu o echipã bunã, dar am câstigat. Si cu 1-0 dacã bãteam era foarte bine, nu ne-am propus sã câstigãm cu 3-0. Important e cã am câstigat. Usor-usor sper sã ajungem unde ne dorim toti. Clubul acesta meritã mult mai mult, n-am mai jucat de mult într-o cupã europeanã. Sper sã o facem la anul.’’