Un bărbat de 35 de ani ar fi fost prins vineri seară, în jurul orei 21.15, în localitatea Domnești, în timp ce se afla la volan sub influența unor substanțe psihoactive. Potrivit surselor Digi24, este vorba de artistul Dorian Popa, influencer celebru în rândul tinerilor. Acesta a fost testat și însoțit ulterior la spital pentru recoltare de probe biologice. Polițiștii i-au suspendat permisul vedetei și i-au deschis un dosar penal. „La data de 27 octombrie a.c., ora 21:15 , polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ilfov- Serviciul Rutier, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit în trafic, în localitatea Domnești, un autovehicul, condus de un bărbat, iar în urma testării cu aparatul din dotare au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Întrucât aceasta nu reprezintă o probă în cadrul dosarului penal, conducătorul auto a fost condus la unitate medicală din București, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise. În cauză, conducătorului auto i-a fost reținut permisul de conducere fiindu-i suspendată exercitarea dreptului de a conduce, conform Legii.
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.