Strigătul de alarmă al elevilor, la Senat: Suntem anxioși și urâm școala

Ce spun elevii – anxietatea și presiunea, printre cele mai frecvente trăiri resimțite
,,Foarte mulți tineri simt anxietate. Eu sunt implicată într-o grămadă de proiecte, fac sport, am un ONG, fac o grămadă de lucruri și totuși simt asta.”
Mărturia îi aparține lui Anais, o elevă de liceu. Povestea ei este a multor adolescenți din zilele noastre, care zi de zi se confruntă cu o presiune multiplă: de a performa, de a reuși, de a ști. Și – de multe ori – cu prea puțină înțelegere din partea adulților.
,,Vă pot spune despre toate visurile mele, despre ce vreau să ajung, toate ambițiile mele – nu v-ați gândi că sunt anxioasă. Acest sentiment nu vine cu lipsă de direcție. Uneori vine chiar pentru că ai o direcție, trebuie să ajungi undeva, să performezi. Mă uit pe LinkedIn și văd copii care la 16 ani au start up, firme. Este minunat, dar în același timp vine competiția. Ne comparăm unii cu alții. Nimeni nu ne învață cum să trecem de astfel de sentimente. Și foarte puțini vor merge să spună părinților cum se simt. Pentru că deseori acea presiune vine și de acolo”, a continuat Anais.
Elevă de clasa a V-a: ,,Ajungem extenuați, cu bateriile sociale scăzute”
Multitudinea de trăiri contradictorii nu este prezentă doar în viața liceenilor. Chiar și la vârstele mici, elevii se confruntă cu o serie de stări la care adulții se gândesc uneori prea puțin. Cu mult curaj, Ilinca, o elevă de clasa a V-a a punctat barierele de comunicare dinte adulți și copii:
Aș vrea să încep spre a vă spune că voi ne interziceți telefoanele, dar nu ne învățați să le folosim corect sau ne spuneți că trebuie să facem mișcare, dar nu ne acordați cadre unde putem să facem asta. Ne interziceți tot felul de lucruri și tot în același timp, noi nu știm, de fapt, efectul lor. De ce să-mi spui mie că inteligența artificială nu este bună dacă tu nu-mi explici de ce?
Ilinca a vorbit și despre aspectele neplăcute ale școlii:
,,De ce credeți că majoritatea copiilor simt o presiune pe ei la școală și urăsc locul acela? E foarte simplu: Pentru că știu că în următoarea săptămână trebuie să dea 10 milioane de teste, în condițiile în care mai au 10 milioane de teste în spate, necorectate și neaduse. Știu că nu pot să se trezească dimineață fără să se gândească că vor ajunge la școală unde cineva o să-l judece. (…) Ajungem extenuați, cu bateriile sociale scăzute rău. Suntem la zero. (…) Temele sunt din ce în ce mai multe și eu n-am crezut că o să fie așa. Eu îmi doresc proiecte, îmi doresc lucruri din care să învăț. Nu îmi doresc în permanență să-mi stea cineva în spate, să-mi dea teme, teste și tot felul de voci care să se audă din spate spunându-mi că nu sunt cineva”.
Statistici îngrijorătoare, care cer mai multă acțiune
Mărturiile celor două fete nu fac decât să reflecte rezultatele unor studii dure, ale căror rezultate ar trebui să dea de gândit. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, unul din șapte adolescenți se confruntă cu o problemă de sănătate mintală.
,,Tulburările de conduită, bullyingul, hărțuirea și stigmatizarea afectează tot mai mulți copii și adolescenți. Aproximativ o treime dintre elevii din învățământul primar și liceal declară că au fost victime ale abuzului fizic sau psihologic în școală. Aceste cifre nu sunt doar statistici, în spatele lor sunt copii care tac. Copii care nu cer ajutor pentru că nu știu unde să îl ceară. Profesori care văd semnele, dar nu au întotdeauna instrumentele necesare să îi sprijine. Părinți care se simt depășiți.”, a atras atenția senatoarea USR Adelina Dobra, în cadrul mesei rotunde „Tinerii, educația și sănătatea mintală: o singură prioritate”, organizată la Senat, prin Comisia de Învățământ.
Luciana Antoci, consilierul pe Educație al cancelariei premierului a adus în discuție alte statistici îngrijorătoare:
,,Un studiu din 2022 arată că 23% dintre adolescenții de 15 ani raportează simptome de anxietate și depresie la nivel moderat și sever. Iar la fete procentul urcă și mai mult, până la 31%. În plus, datele INS arată că internările pentru tulburări mintale la grupa 10-19 ani au crescut cu 41% între 2018 și 2023. Iar problema nu este doar clinică. Și Ministerul Educației raportează că 12,4% dintre cazurile de abandon școlar timpuriu din 2024 au avut ca motiv declarat probleme emoționale și familiale.”
Tocmai de aceea, subliniază Antoci:
Sănătatea e practic o condiție de bază pentru ca orice reformă în Educație să funcționeze. Pentru că putem avea curriculum modern, putem avea laboratoare digitale, putem avea manuale noi, dar dacă un copil intră în clasă cu anxietate neadresată, cu depresie nediagnosticată, cu epuizare fizică, emoțională sau cu o stare de apăsare care vine din mediul familial ori din anturaj, învățarea nu se produce, iar copilul nu își poate atinge potențialul maxim în învățare.
De unde ar trebui să începem
Primul pas este să acordăm mai multă atenție copiilor, crede Luciana Antoci. Aceasta a vorbit atât despre rolul profesorilor, cât și al părinților.
,,Cred că de aici ar trebui să începem: să-i vedem și să îi ascultăm pe copiii noștri. Și aici nu mă refer doar la nevoia ca profesorii să aibă curajul să iasă din rigorile lecției și să fie foarte atenți la ceea ce se întâmplă în clasă, la chipul elevilor lor și abia după aceea să-și înceapă predarea. Mă refer însă și la părinți. Eu îi întreb adesea pe părinți, atunci când sunt față în față cu ei, cât timp de calitate petrec cu copiii lor. Și să definim timpul de calitate: timp de calitate nu înseamnă doar să împărțim același spațiu și să fim fiecare pe device-ul lui, ci înseamnă să fim în conexiune emoțională reală, în comunicare, să înțelegem ce îi frământă pe copiii noștri, să ne asigurăm că sunt sinceri și ne spun până la capăt ceea ce îi tulbură. Să știe că au în noi un suport real și necondiționat pentru orice problemă au la școală sau în afara ei.”..https://adevarul.ro/stiri-interne/educatie/strigatul-de-alarma-al-elevilor-la-senat-suntem-2532443.html
Nu mai sunt elevii care au fost odată .
Am 70 de ani , am absolvit liceul teoretic și vă spun sincer că atunci se învăța , nu erau telefoane .Merg pe stradă și văd la orice pas elevi cu telefoane și căștile la urechi . Sunt anxioși ? De ce ?
Mi se face greață când aud așa ceva .