Strategia fiscal-bugetară: Orice creştere salarială va fi condiţionată de concedieri

Strategia fiscal bugetară prevede că, în perioada 2011 – 2013, sistemul public de salarizare şi ierarhizare va fi reformat şi simplificat prin reducerea numărului de funcţii din sectorul bugetar, trecerea treptată la salarii nominale şi eliminarea cumulului de funcţii. De asemenea, codul muncii şi legea contractelor colective de muncă vor fi revizuite pentru o „flexibilitate mai mare”.
După doi ani de recesiune, Guvernul estimează o creştere economică de 1,5% în 2011, 3,9% în 2012 şi de 4,5% în 2013, se arată în varianta în lucru a Strategiei fiscal-bugetare. Impozitul pe venit se menţine la 16% iar încasările se menţin în jurul valorii de 3,3 . 3,4 % din PIB, până în 2013.
Şi impozitul pe profit rămâne neschimbat în următorii 3 ani şi se estimează ca încasările să atingă 2,1% din produsul intern brut. Documentul mai precizează că evoluţia acestor încasări depinde de activitatea economică din anumite sectoare, dar şi de costurile de finanţare ale agenţilor economici.
Guvernul îşi propune să promoveze o politică fiscală care să susţină creşterea economică prin menţinerea cotelor reduse de TVA, respectiv 9% pentru anumite produse şi servicii şi 5% pentru livrarea de locuinţe.
Nivelul contribuţiilor sociale rămâne neschimbat, însă implementarea pilonului 2 de pensii se estimează că va duce la diminuarea ponderii în PIB pe care o au contribuţiile sociale speciale.
Executivul îşi propune să modifice legislaţia fiscală pentru a da dreptul autorităţilor locale să modifice nivelul valoarea taxelor şi impozitelor locale în funcţie de necesităţile fiecărei comunităţi.
Antena 3