Ștefan cel Mare, comuna în care merită să te muți, dacă vrei să fugi din oraș. O casă, lângă Primărie, a ajuns să se vândă cu 70.000 de euro
COMUNA DE PE LOCUL I… Vrem nu vrem, Ștefan cel Mare a câștigat competiția în urma unei anchete jurnalistice, marca Vremea Nouă, ca fiind comuna în care condițiile de trai sunt cele mai bune din județ. Criteriile care au stat la baza acestei anchete au fost cele ce țin de infrastructură (gaz, energie verde, apă, canalizare, drumuri asfaltate, școli, săli de sport, terenuri de fotbal și internet), dar și numărul de angajați care lucrează la companii de pe teritoriul comunei sau în orașele învecinate. Alt criteriu este cel al prețurilor la locuințe, fiindcă, de ce nu, este un indicator al bunăstării, dar și al potențialului zonei. În Ștefan cel Mare, o vilă de 125 mp, în spatele Primăriei, nu una cine știe ce, s-a vândut cu 70.000 de euro. Și, în fine, am luat în calcul viitoarele investiții, care deja au contractele de finanțare. Astfel, comune precum Pădureni, Hoceni, Muntenii de Jos, Zorleni, Perieni, Grivița, Roșiești sau Muntenii se Sus au fost devansate clar. Comuna Ștefan cel Mare este imbatabilă la viitorul energetic, dar și la faptul că în scurt timp aici vor fi cei mai mulți crescători de animale, ca urmare a unui proiect interesant, care a și început în satele comunei și anume protejarea cu perdele forestiere a imașului comunal. Vorbim de 350 de hectare de pășune, care vor fi protejate de o lizieră de 10 metri lățime, însumând 15 ha de pădure. Este primul proiect de acest gen din România. Un alt proiect strategic al primarului Mihai Moraru este cel al înființării unui parc fotovoltaic care va asigura independența necesară a stațiilor de pompare, școlilor și primăriei. Iluminatul public este deja conectat la un parc fotovoltaic construit în parteneriat public-privat.

Digitalizarea comunei, proiect aflat deja în derulare

Pentru o viață liniștită, edilul Mihai Moraru s-a ocupat inclusiv de siguranța cetățenilor, oferită de sistemul de supraveghere deja instalat, dar și de digitalizarea comunei. La finalul acestui proiect, fiecare cetățean din comuna Ștefan cel Mare își va putea consulta rolul (suprafețele de teren extravilane sau intravilane aflate în proprietate – n.r.) din confortul casei. Și ca cercul să fie închis, edilul spune că are deja în derulare un proiect care va oferi schițele cadastrale, gratuit, fiecărui cetățean al comunei. “Am accesat fonduri prin PNRR și am demarat deja digitalizarea comunei. În viitor, după CNP, fiecare cetățean al comunei va putea să-și verifice, de acasă, rolul, cât teren intravilan sau extravilan are fiecare în proprietate. Demarăm acum și proiectul pentru schițele cadastrale gratuite, finalizat deja în proporție de 60%. Implementăm și un proiect de supraveghere video în comună, cu peste 60 de camere de supraveghere. Acest proiect este unul necesar, mai ales că poate aduce liniștea oamenilor și o protecție a gospodăriilor în plus. Mai avem încă un proiect important, cu impact major. Ne-am propus modernizarea tuturor căminelor culturale din comună dar, deocamdată ne-am concentrat pe ce este mai important pentru cetățeni. De exemplu, am finalizat modernizarea dispensarului uman din Bârzești, cu o săptămână înainte de sărbători. Proiectul are o valoare de peste 25 de miliarde de lei vechi. De asemenea, avem școală nouă în Brăhășoaia, finalizată în urmă cu o lună de zile. Sper ca imediat ce vom trece în următorul an să semnăm contractul de finanțare pentru construirea unui sediu nou de primărie și apoi ne dorim finanțare pentru căminele culturale. La Ștefan cel Mare investițiile sunt mari, de peste 1.000 de miliarde de lei vechi, dar sunt investiții necesare pentru modernizarea unei comune mai ales că ne dorim să o transformăm într-o emblemă a județului”, a mai spus edilul.
Independență energetică și bariere forestiere pentru islazul comunal, proiecte strategice pentru comuna Ștefan cel Mare

PROIECTE INEDITE… Alte două proiecte, unice în județul Vaslui, până în prezent, sunt legate de independența energetică a comunei și înființarea de bariere forestiere pentru cele peste 350 de hectare ale islazului comunal. Dacă primul proiect va face economii majore la bugetul primăriei, cel de-al doilea va transforma comuna într-un rai al crescătorilor de animale, ținând cont de beneficiile acestor perdele forestiere care oferă condiții pentru precipitații, dar și umbră, atunci când este cazul, animalelor aflate la pășunat. “Mai avem și două proiecte câștigate prin Ministerul Energiei unde vom semna contractul de finanțare pentru un parc fotovoltaic, pe o suprafață de un hectar, în apropierea satului Mărășeni care ne va permite independența energetică pentru toate utilitățile comunei noastre, școli, primărie etc. Plus că acel parc existent acum la Mărășeni, construit în colaborare cu o companie din București, ne asigură costurile pentru iluiminatul public din comună, lucru ce se face cu costuri deloc de neglijat. Un alt proiect frumos este aflat în derulare și este cel al înființării de perdele forestiere pe toate cele 350 de hectare ale islazului comunal. Perdeaua se va înființa pe toată lungimea islazului și va avea o lățime de aproximativ 10 m și jumătate, aproximativ 15 hectare de pădure. Acestea se adaugă la cele peste 62 de hectare de pădure înființată pe terenuri degradate”, mai spune primarul Mihai Moraru.

Cristi, vezi că primarul tau, are studii de tractorist in brazda🤫
bravo primare, vrem si peste deal un primar ca tine
Ne lipsesc trotuarele…
O vila de 125 M2 in spatele primăriei s-a vândut cu 70.000 euro ?
Băi băieți, veniți la Zorleni și Simila, să vedeți aici preturi, comuna voastră este NIMIC la prețul locuințelor !!!
Aici, langa primărie, cere unu’ 55.000 euro pe un teren de nici o casa calumea nu ai loc să-ți faci.
Și, hai sa fim serioși, tot mai bine este langa Bârlad :))
Parcul fotovoltaic, este scump rău, nu îți scoți investiția nici în 20 de ani. Când ai scos investiția, trebuie sa bagi bani in alta, o mizerie ordinara. Dar nu trebuie furați banii, pai cum. Daca a făcut ceva, a făcut din banii oamenilor , nu a lui. Pentru asta sunt puși primari, să facă, nu sa fure. In fine, vom vedea calitatea lucrărilor în maxim 5 ani, cum vor ceda una după alta. Așteptăm . Apoi, degeaba a tras gaz, că vine eliminarea aragazelor, centralelor pe gaz, tot trebuie sa fie verde😉 Adio sobe, adio motoare termice, totul pe curent. O să fie nevoie de rețele trifazice, sa facă față solicitărilor🤫 Trăiască globaliștii soroisti😂😂😂
primarii nu sunt „pusi” sa faca, sunt votati sa faca, iar primarii buni, ca asta din articol, sunt votati de oameni intregi la cap, nu de dereglati ca tine. sunt convins ca ai votat aur, care propune taximetristi cu 10 clase pentru postul de primar…
Traiasca prostii anonimi….
Nu-mi vine sa cred. Voi vizita comuna după 1 ian. 2025. Unde locuiesc eu mai la Est de Vaslui e jale mare. Nu avem apa potabila(e ceva dar are o culoare maro și cu un gust grețos, etc.)nu gaz metan, nu canalizare,drumurile ceva asfaltate dar au crăpat în lungimea lor iar lățimea e de maxim 4 metri, o mizerie de nedescris gardurile de-a lungul drumurilor arata ca dracu toate făcute parca la mișto.Cred ca trăiesc în alta tara nu România. Unde mai pui ca pe aici sa furat pe la primărie ca în codru. Pa,pa Bravo domnule primar, de 1000 de ori. Bravo locuitorilor.
Ce limbi… bun și comentariul la fel ca și articolul. Cred ca factura a fost grasă.