Suma de 6,5 milioane de lei reprezintă creanța actualizată rezultată din plăți considerate necuvenite, constatate de Curtea de Conturi în 2011 pentru lucrările executate de Vega 93 la Varianta de Ocolire Sud a municipiului Iași.
La aproape 15 ani după ce Curtea de Conturi a constatat plăți considerate necuvenite la construirea Variantei de Ocolire Sud a municipiului Iași către constructorul Vega 93 Galați, statul nu mai poate recupera aproape 6,5 milioane de lei, adică peste 1,25 milioane de euro. Compania, care a realizat de-a lungul timpului proiecte importante de infrastructură, inclusiv la Aeroportul Internațional Iași, a intrat în insolvență în 2014 și a ieșit din procedură în 2022. Și-a reluat activitatea, însă creanța statului a rămas nerecuperată. Într-un raport publicat recent, Curtea de Conturi concluzionează că măsura dispusă pentru recuperarea banilor „a rămas fără obiect”, după ani de procese și hotărâri definitive ale instanțelor. Compania a fost fondată de omul de afaceri Corneliu Istrate, decedat la sfârșitul anului trecut. „Ziarul de Iași” a solicitat un punct de vedere atât de la Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași, cât și companiei Vega 93. În timp ce Mugurel Laicu, directorul regional al DRDP Iași, a oferit explicații privind situația creanței, reprezentanții Vega 93 au fost contactați telefonic, însă nu au transmis un punct de vedere până la publicarea articolului, deși solicitarea le-a fost trimisă și în scris, prin e-mail și mesaj pe telefon.
Cazul este unul dintre cele mai vechi dosare urmărite de Curtea de Conturi. Prima decizie privind recuperarea sumelor considerate plătite necuvenit a fost emisă în ianuarie 2011, iar auditorii au revenit asupra cazului în rapoarte succesive din 2015, 2016, 2018, 2022 și, acum, în 2026. Timp de aproape un deceniu și jumătate, instituția a verificat dacă statul a reușit să recupereze banii. Concluzia finală este că acest lucru nu mai este posibil…https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/statul-pierde-sansa-de-a-recupera-65-milioane-de-lei-de-la-constructorul-centurii-iasi-vega-93-mugurel-laicu-seful-drdp-iasi-este-in-desfasurare-un-control-la-nivelul-cnair–1876904.html