Statul la stat. Pentru că sunt stresați, judecătorii CCR primesc spor „de risc” și spor de „suprasolicitare neuropsihică”

Reporter: Vă deranjez o secundă, de la Digi24 suntem. Dacă îmi permiteţi, numai puţin. Domnule judecător…, domnule judecător… Se poate măcar să vă spun despre ce este vorba?
Cristian Deliorga, judecător CCR: Nu că abia am venit, nici nu am intrat bine în sală.
Reporter: Daţi-mi voie să vă spun despre ce e vorba, nu este legat de vreo speţă de astăzi.
Dacă ar fi avut amabilitatea să ne asculte, l-am fi întrebat pe domnul judecător cât este de stresat. Şi nu este o glumă sau o ironie. Potrivit documentelor oficiale, judecătorii Curţii Constituţionale primesc, în fiecare lună, spor de stres. Şi nu unul, ci două. Să le luăm pe rând… Mai întâi, le intră în cont sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, pe care care îl primesc toţi magistraţii şi personalul din justiţie. Valoarea acestuia este de 25 la sută din indemnizaţia brută lunară. Cum un judecător CCR încasează un salariu de 29.269 lei brut, sporul ajunge la 5.660 de lei.
Reporter: Domnule Varga. Bună dimineaţa. Daţi-mi voie, o simplă întrebare, nu este legat de speţele pe care le aveţi, de la Digi24 suntem.
Attila Varga, judecător CCR: Mă grăbesc.
Reporter: Este legat de nişte sporuri pe care le luaţi. Sporul de suprasolicitare nervosă, îl luaţi de două ori, practic. Domnule Varga.. … https://www.digi24.ro/special/statul-la-stat/statul-la-stat-pentru-ca-sunt-stresati-judecatorii-ccr-primesc-spor-de-risc-si-spor-de-suprasolicitare-neuropsihica-1418552