Spovedania: act vital, nu simplu fapt tradițional

RÂNDUIALĂ SAU CONVINGERE?… În perioada premergătoare marilor sărbători, dar mai ales în preajma Sfintelor Paști, mulți dintre creștini vin la biserică pentru a participa la slujbe, a se spovedi și împărtăși. Unii o fac din convingere, unii din tradiție, pentru că știu că așa este bine să faci, iar alții poate au auzit doar vag de aceste rânduieli și Taine – cum le numește Biserica, deoarece nu s-au lăsat angrenați într-o viață ritmată de cultul și învățătura acesteia. De altfel, și preoții ne îndeamnă atât de des să ne spovedim și împărtășim. Motivul: efectul acestora asupra noastră și faptul că ne adecvează duhului sărbătorilor. Astfel, Sfânta Spovedanie și Sfânta Împărtășanie au un efect terapeutic asupra sufletului și trupului, vindecându-le și fortificându-le; le apropie de Dumnezeu și le unește cu El. Prin acestea, creștinii pot simți mai deplin și bucuria sărbătorii, având sufletul curățat de păcate și primindu-L pe Domnul Însuși. 

Preot Lupu Silviu-Anton
Parohia Sfinții Petru și Pavel Vaslui

O să prezentăm, în continuare, câteva reflecții despre Sfânta Taină a Spovedaniei. Subliniem importanța ei vitală pentru viața creștinului și că ea nu trebuie să fie făcută doar din prisma tradiției sau pentru că așa trebuie, ci pentru că este realmente o lucrare a harului sau a puterii lui Dumnezeu în viața omului și-l apropie de El. Tradițiile poporului român cuprind și denotă multă reverență față de învățătura Bisericii. Pentru sufletul românesc, credința a avut și trebuie să aibă în continuare un loc central, asigurându-i și unitatea și dăinuirea. Înțelepciunea populară a intuit că trebuie să asculte, smerită, de Sfânta Scriptură și de Sfânta Tradiție (tezaurul de credință al Bisericii). Din acestea, înțelepciunea populară a înțeles că spovedirea trebuie asimilată ca gest ritualic de pregătire și primenire înainte de marile sărbători creștine, precum și o responsabilitate a fiecărui creștin în parte.

Spovedania – Taină a împăcării cu Dumnezeu

Spovedania este practicată în Biserică de două milenii, ea fiind instituită și recomandată de Însuși Întemeietorul credinței creștine, Mântuitorul Hristos, prin cuvintele Sale adresate Sfinților Apostoli: „Cărora le veți ierta păcatele, le vor fi iertate, și cărora le veți ține, ținute vor fi” (Ioan 20, 22-23) și „Oricâte veți lega pe pământ vor fi legate și în cer și oricâte veți dezlega pe pământ vor fi dezlegate și în cer” (Matei 18, 18). Sfânta Spovedanie este „Taina Bisericii prin care Hristos Domnul Însuși iartă păcatele creștinului care, cunoscându-și starea de păcat, își mărturisește cu căință păcatele în fața duhovnicului și hotărăște să nu le mai facă”. Aceasta se mai numește și Taină a Pocăinței sau a Mărturisirii, scopul ei fiind revenirea credinciosului la Dumnezeu și împăcarea lui cu El. Spovedania face parte dintre cele șapte Sfinte Taine ale Bisericii, lucrări prin care viața omului se sfințește, prin ele transmițîndu-se harul și puterea lui Dumnezeu. Sfintele Taine au o parte văzută, materială, adică ritualul și acțiunile care se fac de către preot și credincios, și una nevăzută, adică harul transmis. Prin Spovedanie, se transmite harul iertării păcatelor și al împăcării cu Dumnezeu și al reintegrării credinciosului în viața Bisericii de care s-a despărțit prin păcat.

Ce este păcatul și puterea rugăciunii

Păcatul reprezintă îndepărtarea noastră de Dumnezeu, ceea ce ne îmbolnăvește, ne întunecă și ne distruge ființa. Tocmai de aceea, omul are nevoie să se reapropie sau să se reîmpace cu Dumnezeu, lucru pe care îl poate face prin rugăciune, prin pocăință și părere de rău și făgăduința că nu mai greșește, pe care le exprimă înaintea lui Dumnezeu, având martor preotul duhovnic. Prin preot, Dumnezeu ne iartă păcatele; prin el, primim harul iertării, care îndepărtează puterea păcatului ascuns în cutele sufletului nostru. Necesitatea Tainei Pocăinței rezidă din însuși îndemnul Mântuitorului: „Pocăiți-vă și credeți în Evanghelie”! (Marcu 1, 15) Sufletul are nevoie să își ceară iertare de greșeli, la fel ca fiul risipitor din Evanghelie, și să creadă cuvântului lui Dumnezeu. Spovedania este cea care „spală sufletul de apăsarea păcatelor, dat fiind faptul că cine păcătuiește poartă în suflet greutatea și mustrarea greșelilor sale; prin Spovedanie, greutatea se ușurează, mustrarea încetează și păcatul se șterge”.

Condițiile iertării și taina spovedaniei

„De la cel ce se mărturisește se cere: 1) căință adâncă și părere de rău pentru faptele făcute; 2) mărturisirea tuturor păcatelor înaintea preotului duhovnic, lucru despre care scrie Sfântul Apostol Ioan: „Dacă ne mărturisim păcatele, El (Dumnezeu) este credincios și drept, ca să ne ierte păcatele și să ne curățească de orice nedreptate” (I. Ioan 1, 9); trebuie manifestată o prudență absolută de a nu ascunde vreun păcat în sensul de a nu îl spovedi, deoarece păcatele nemărturisite apasă cu o greutate îndoită pe suflet; 3) hotărârea de a ne îndrepta și de a nu mai păcătui, precum și 4) îndeplinirea canonului care reprezintă sfatul dat de preotul duhovnic pentru îndreptarea credinciosului. În lipsa acestor condiții și cerințe, nu se primește dezlegarea păcatelor de la Dumnezeu”. De altfel, rugăciunea înainte de mărturisire ne avertizează, plină de îngrijorare părintească: „Spuneți toate câte ați făcut, ca să puteți lua iertare de la Domnul nostru Iisus Hristos” și „Luați seama, de vreme ce ați venit la doctor, să nu vă întoarceți nevindecați!”: poți rata vindecarea, deoarece nu îți descrii boala și simptomele ei, astfel încât terapeutul nu îți poate prescrie tratamentul potrivit sau comportamentul pe care trebuie să îl adopți pentru a o elimina și a preveni eventualele recidive.

Lumina mare a Învierii, darul dumnezeiesc pentru vindecare trupească și sufletească

DAR… Ne putem spovedi ori de câte ori simțim nevoie, când ne simțim conștiința încărcată. Pentru a fi gata de spovedanie, trebuie să ne cercetăm foarte bine cugetul și să simțim că vrem să ne împăcăm cu Dumnezeu. Spovedania este o lucrare conștientă în care, deși formal suntem în biserică și vorbim cu preotul, știm că Dumnezeu este Cel care ne ascultă și ne iartă prin preot; de la preot primim sfătuire și canonul, care nu are un rol punitiv, așa cum este îndeobște înțeles, ci unul de a-l așeza pe creștin într-o rânduială care îi facilitează reapropierea de Dumnezeu, „făcându-l să dorească revenirea la normalitatea vieții creștine”. Să ascultăm de intuiția românească tradițională care ne aduce în biserică de sărbători, dar să ne spovedim și împărtășim cu o cât mai temeinică de pregătire și conștientizare, prin căință și rugăciune, pentru a ne bucura de Lumina cea mare a Învierii! Hristos a înviat!