INVESTIȚIE… Noua centrală, care a fost pusă deja în funcțiune, a costat aproape 213.000 de lei, sumă suportată integral de bugetul local al Bârladului.
NOUTATE… Sezonul rece găsește Spitalul de Urgență “Elena Beldiman” Bârlad echipat cu o nouă centrală termică, modernă și performantă. Vechile cazane au fost, astfel, înlocuite pentru prima dată în cei 52 de ani de când a fost dat în folosință spitalul bârlădean. Noua centrală, care a fost pusă deja în funcțiune, a costat aproape 213.000 de lei, sumă suportată integral de bugetul local al Bârladului, cu aprobarea CLM Bârlad.
Este o investiție la care s-a lucrat pe parcursul a câteva luni din acest an, pentru ca spitalul să fie pregătit pentru această iarnă, care se anunță una grea, pe fondul crizei energetice. Echipamentul care a deservit spitalul în ultima jumătate de secol era depășit din toate punctele de vedere, costurile cu întreținerea, dar și cu reparațiile tot mai dese fiind extrem de mari. Marea problemă era însă consumul mare de combustibil. Prin noua centrală, spitalul face o economie la factură cuprinsă între 25% și 30%. Un mare plus al noilor echipamente este că vor deservi și noul ambulatoriu (policlinica), a cărui construcție se află în plină desfășurare. În ultimii cinci ani, fondurile direcționate de la bugetul local către spital totalizează peste 12.000.000 lei, fiind cea mai mare sumă alocată vreodată acestei unități. Pentru anul 2022, din excedentul bugetar al anului anterior, de la bugetul local și dintr-un împrumut au mai fost alocați: 7, 28 milioane lei – Ambulatoriul de Specialitate; 3,5 milioane lei – Pavilionul Central al Spitalului „Elena Beldiman”; 2,5 milioane lei – Secția Pediatrie.
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.