SÃRBÃTOARE… Ziua Internationalã a Rromilor va fi sãrbãtoritã astãzi, 8 aprilie, printr-un spectacol organizat de autoritãtile locale la Centrul de Afaceri Vaslui. Evenimentul va avea loc la ora 18:00, iar programul artistic va fi asigurat de elevii de la Cercul de Etnografie si folclor – Palatul copiilor, Formatia Policrom, Fanfara Rotaria si Daria Cretu. 8 aprilie a devenit oficial „sãrbãtoarea etniei romilor din România” în 2006, însã ideea de a marca ziua romilor a luat nastere cu mult înainte, primul congres international al romilor având loc în 1971, la Londra. Scopul acestei zile este acela de a atrage atentia societãtii asupra problemelor cu care se confruntã romii.
Mai multe despre istoria romilor ne povesteste astãzi profesorul Constantin Focsa. „Romii sunt originari din India. Ei au început sã migreze spre vest în mai multe etape în secolele IX-XI. Migratia lor a fost determinatã atât de invaziile unor conducãtori afghani, cât si de lipsa resurselor în urma unor ani mai secetosi. În secolul XI, ei erau prezenti în Imperiul Bizantin, unde au primit numele de „tigani”, dintr-un cuvânt grecesc care însemna „de neatins” (athinganoi”). În Evul Mediu, statutul lor a a fost cel de robi, adicã de dependentã totalã fatã de stãpâni. Ei erau robii domniei, ai mãnãstirilor sau ai boierilor. Cei ai domnului si-au continuat modul de viatã seminomad, ceilalti erau stabiliti la marginea satelor românesti sau în propriile sate, numite „sãlase”. Romii, mai ales cei care apartineau boierilor, erau supusi la tot felul de nedreptãti si abuzuri din partea stãpânilor. Ocupatiile lor traditionale vizau prelucrarea aurului si a argintului (aurarii si zlãtarii), pe care-l extrãgeau din nisipiul râurilor, si fabricarea vaselor din aramã (cãldãrarii), unelte din fier (fierarii) si obiecte din lemn (lingurarii). Multi dintre ei erau cunoscuti pentru talentul muzical si erau lãutari. Epoca modernã a adus o serie de schimbãri. Intelectualii si patriotii români care îsi fãcuserã studiile în Occident si-au dat seama cã starea de robie a rromilor reprezenta o situatie de neacceptat, iar sub influenta lor au fost luate mãsuri care, în decurs de câteva decenii, au dus la eliberarea rromilor. Acest efort a început cu eliberarea romilor care apartineau mãnãstirilor. Proclamatia de la Islaz din 1848 prevedea <desrobirea tiganilor prin despãgubire>”, a povestit profesorul de istorie Constantin Focsa.
Mihail Kogãlniceanu: „Sunt sigur cã pãrintii nostri, dacã s-ar scula din mormânt, vãzând progresele ce au fãcut sufletele tigãnesti emancipate de dânsii, nu s-ar cãi de reforma umanitarã proclamatã de ei”
Mihail Kogãlniceanu a avut un discurs extraordinar în aprilie 1891 despre dezrobirea romilor: „Legea tãrii trata pe tigani de lucru, vândut si cumpãrat ca lucru, desi prin deriziune numãrul sau individul se califica de suflet: am atâtea suflete de tigani; în realitate, si mai ales stãpânii care aveau putini tigani, îi tratau mai rãu chiar decât prescriptiunile legii.Chiar pe ulitele orasului Iasi, în tineretele mele am vãzut fiinte omenesti purtând lanturi în mâini sau la picioare, ba unii chiar coarne de fier aninate de frunte si legate prin coloane împrejurul gâtului. Bãtãi crude, osândiri la foame si la fum, închidere în închisori particulare, aruncati goi în zãpadã sau în râuri înghetate, iatã soarta nenorocitilor tigani! Apoi dispretul pentru sfintenia si legãturile de familie. Femeia luatã de la bãrbat, fata rãpitã de la pãrinti, copiii rupti de la sânul nãscãtorilor lor si rãzletiti si despãrtiti unii de altii, si vânduti ca vitele la deosebiti cumpãrãtori, în cele patru colturi ale României. Nici umanitatea, nici religiunea, nici legea civilã nu aveau ocrotire pentru aceste nenorocite fiinte; era un spectacol grozav, strigãtor la cer. De aceea, povãtuiti de spiritul secolului, de legile omenirii, un numãr de boieri bãtrâni si tineri au întreprins de a spãla patria lor de rusinea sclaviei.(…)Sunt sigur cã pãrintii nostri, dacã s-ar scula din mormânt, vãzând progresele ce au fãcut sufletele tigãnesti emancipate de dânsii, nu s-ar cãi de reforma umanitarã proclamatã de ei”, spunea în aprilie 1891 Mihail Kogãlniceanu, în cadrul sedintei solemne a Academiei Române, organizatã cu ocazia împlinirii a 25 ani de la înfiintare.
