Extern

Spania impune măsuri dure antifumat. Controversele stârnite de interdicțiile aplicate prin noua lege

Guvernul Spaniei intenționează să interzică fumatul pe terase și să extindă restricțiile la țigările electronice. Măsura a stârnit controverse și critici din partea industriei ospitalității. Și alte țări europene frecventate de turiștii români au impus reguli stricte antifumat.

Guvernul spaniol intenționează să interzică fumatul pe terasele barurilor și restaurantelor și să extindă restricțiile la țigările electronice, dispozitivele de vapat, produsele din tutun încălzit și pliculețele cu nicotină.

Interdicțiile antifumat, extinse în Spania

Proiectul de lege a fost aprobat de Consiliul de Miniștri la 21 iulie 2026 și urmează să fie dezbătut și votat de Parlament. Până în prezent, legislația spaniolă interzicea fumatul în spațiile de lucru închise, din 2005, și în interiorul barurilor și restaurantelor, din 2010, însă îl permitea, în general, pe terase.

Noile reglementări ar urma să interzică fumatul și utilizarea țigărilor electronice pe terasele localurilor, pe plaje, la piscinele de folosință colectivă, în parcurile naționale, campusurile universitare, instalațiile sportive, stațiile și peroanele transportului public și în spațiile unde au loc spectacole în aer liber. Restricția ar urma să se aplice și în apropierea intrărilor în spitale, școli, clădiri publice, muzee, biblioteci și locuri de joacă pentru copii.

Potrivit publicației spaniole El Español, încălcarea noilor reguli ar putea fi sancționată cu amenzi cuprinse între 200 și 600.000 de euro, în funcție de gravitatea faptei. Amenda maximă ar putea fi aplicată operatorilor economici, în cazul unor încălcări ale legislației grave, legate de publicitate, vânzări și abateri repetate.

Autoritățile susțin că modificarea legislației este necesară pentru adaptarea regulilor la noile forme de consum al nicotinei și pentru protejarea sănătății publice.

„Vremurile s-au schimbat, au apărut produse noi și există noi nevoi în domeniul sănătății publice”, a declarat ministrul spaniol al Sănătății, Mónica García, potrivit Reuters.

Ministrul a arătat că tutunul provoacă în Spania aproximativ 140 de decese pe zi, echivalentul a circa 50.000 de morți anual, iar fumatul reprezintă un factor de risc asociat cu 30 la sută dintre cazurile de cancer…https://adevarul.ro/stiri-externe/europa/spania-impune-masuri-dure-antifumat-controversele-2545045.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button