Șoselele Vasluiului, transformate în ruletă rusească! Tot mai mulți șoferi cu permise false fac prăpăd în trafic! Cea mai recentă victimă s-a răsturnat cu mașina la Cănțălărești!

Vineri, 18 septembrie 2026, în jurul orei 11.17, Serviciul Rutier Vaslui a fost sesizat prin 112 cu privire la producerea unui accident pe DN 15D, în afara localității Cănțălărești, comuna ștefan cel Mare. Potrivit primelor informații furnizate de polițiști, un autoturism înmatriculat în Germania ar fi efectuat o manevră de depășire, în timp ce un alt autoturism, înmatriculat în județul Vaslui, circula din sens opus. Martorii susțin că șoferul mașinii înmatriculate în străinătate, în vârstă de 29 de ani, s-ar fi angajat în depășirea unei coloane de autoturisme, fără să se asigure corespunzător. Cum timpul și spațiul nu i-ar mai fi permis să revină pe banda sa, conducătorul auto, în vârstă de 71 de ani, care venea din sens opus a fost nevoit să părăsească partea carosabilă pentru a evita impactul. Mașina care circula regulamentar s-a răsturnat și doar întâmplarea a făcut ca accidentul să nu se transforme într-o tragedie. Din fericire, bărbatul de 71 de ani a supraviețuit. Acesta a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Vaslui pentru îngrijiri medicale, fără a necesita internarea, potrivit comunicatului IPJ Vaslui.
Permis străin, suspiciuni de falsificare
În urma primelor verificări, polițiștii au constatat că șoferul autoturismului înmatriculat în Germania, un bărbat de 29 de ani, din comuna Zorleni, prezenta un permis de conducere emis de autorități străine, document care ar prezenta suspiciuni de falsificare. Rezultatele testărilor alcoolscopice au fost negative pentru ambii conducători auto. Polițiștii au întocmit dosar penal și efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor accidentului și dispunerea măsurilor legale. Ancheta vizează infracțiuni precum vătămarea corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.
Cum poate fi oprită această loterie a permiselor?
Cazul de la Cănțălărești vine după alte situații în care documentele de conducere obținute în afara țării au ajuns în atenția anchetatorilor. Iar fiecare asemenea incident aduce aceeași întrebare: câți șoferi circulă pe drumurile noastre fără să fi demonstrat că pot conduce în siguranță? Un permis de conducere nu ar trebui să fie un suvenir cumpărat de prin străinătate. El presupune cunoștințe, aptitudini și responsabilitate, însă pe drumurile publice, aceste greșeli pot costa vieți, așa cum s-a întâmplat la Muntenii de Sus, sau cum era să se întâmple la Cănțălărești
Aloooooo veniți la Bacesti ca si-au adus permise din Cipru si alte state apoi unii le-au si schimbat aici, băieții nici nu stiu sa scrie ori sa citească (unii au învățat sa silabiseasca din biblie) si conduc bolizi de zeci de mii de euro.Dar nu ii vede nimeni!!!!!!